€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Scandal între un căruțaș și polițiștii locali. Bărbatul a fost încătușat

Ştire online publicată Marţi, 20 Martie 2018. Autor: Sorin HULUBEI
Polițiștii locali au acționat atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru combaterea încălcării normelor rutiere pe raza municipiului Constanța. 


Astfel, la data de 17 martie, în intervalul orar 14.00 – 22.00, polițiștii locali au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre bulevardul I.C. Brătianu, bulevardul Aurel Vlaicu, strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, strada Dezrobirii, strada Industrială, cartier Poarta 6, cartier CET, cartier Palazu Mare.


Pe parcursul activității, ca urmare a sesizării făcute de un cetățean pe aplicația WhatsApp, pe trotuarul aferent intersecției Bulevardului I.C. Brătianu cu Strada Theodor Burada, a fost depistat un atelaj hipo. În momentul în care conducătorului vehiculului cu tracțiune animală i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice, acesta a devenit recalcitrant chemând mai multe persoane în ajutor și instigându-le la dezordine publică.


Aproximativ 15-20 de persoane au distrus atelajul pentru a nu-l preda autorităților administrației publice locale. S-a intervenit în forță, bărbatul a fost extras din rândul susținătorilor săi, încătușat și condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală. Aici i s-a aplicat o amendă în valoare totală de 2.505 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și ale O.U.G Nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


„Facem precizarea că în orice astfel de situații vom acționa cu fermitatea necesară, atfel încât nicio abatere constatată să nu rămână nesancționată, desigur în limitele și formele prevăzute de lege. Recomandăm tuturor persoanelor să adopte o conduită civică corespunzătoare și să respecte dispozițiile polițiștilor locali pentru a nu fi necesară folosirea forței sau a mijloacelor din dotare”, avertizează reprezentanții Poliției Locale Constanța.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7854 secunde