Sărbătoare la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

303
Sărbătoare la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - sarbatoarelajandarmi-1532531267.jpg

Articole de la același autor

Jandarmii constănțeni sărbătoresc astăzi, pentru al șaptelea an, Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța "Mihail Kogălniceanu", stabilită pentru 26 iulie. Pentru a celebra cum se cuvine această zi importantă din istoria jandarmeriei constănțene, vor fi Astfel, începând cu ora 08.15, în prezența personalului de la reședința inspectoratului, se va arbora Drapelul României, în acordurile Imnului Național. Activitățile vor continua cu acordarea de recompense (diplome de merit, citare prin ordin de zi pe unitate, felicitări și mulțumiri) din partea conducerii inspectoratului, pentru ofițerii și subofițerii care au obținut rezultate bune și foarte bune în activitate, iar de la ora 9.00 la capela unității va avea loc slujba de Te-Deum.


Tot cu acest prilej, începând cu ora 11.00, va avea loc o vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța pentru copiii jandarmilor constănțeni. Micii invitați vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă Jandarmeria Română, totodată fiindu-le prezentată și o temă referitoare la Centenarul Marii Uniri 1918 - 2018. 


Tot legat de Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, cu sprijinul Asociației Sportive Jandarmii Dobrogea Constanța și I.P.A. Regiunea 3 Constanța, în perioada 20 - 20 iulie, a fost organizat și un concurs de pescuit sportiv, unde aceștia și-au etalat calitățile de pescari, la final competiției peștii capturați fiind eliberați, în prezența arbitrilor competiției. 


"Indiferent de misiunea pe care o executăm, profesionalismul și principialitatea, echidistanța și eficiența, competența și corectitudinea, operativitatea și obiectivitatea au fost, sunt și vor fi reperele valorice ale activității noastre, iar continuitatea serviciului în slujba legii și a cetățenilor ne îndreptățesc să rostim, acum, la ceas aniversar, cu mândrie: Servesc România!", precizează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7191 secunde