S-au îmbătat și au tras cu arma, în Medgidia

366
S-au îmbătat și au tras cu arma, în Medgidia - sefpolitialocala1581373780-1587995654.jpg

Articole de la același autor



În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia s-au sesizat din oficiu în urma postării unui filmuleț pe o rețea de socializare. 


În urma vizionării imaginilor, polițiștii au stabilit identitatea celor trei persoane implicate, iar după verificării s-a stabilit faptul că cei trei bărbați s-au întâlnit la locuința unuia dintre ei, au consumat băuturi alcoolice, iar gazda le-a arătat prietenilor săi o armă de culoare neagră, pe care unul dintre aceștia a folosit-o în filmulețul respectiv. 


Polițiștii au stabilit faptul că arma este o replică de tip airsoft. 


Bărbatul în vârstă de 33 de ani (proprietarul armei) a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru că nu a respectat condițiile de păstrare ale armei, conform art. 129 pct. 32 din Legea 295/2004. 


Ceilalți doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă de 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea O.M. 3/2020.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3708 secunde