€ 4.732
£ 5.2698
$ 4.195

Mai multe ştiri online:

S-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere!

Ştire online publicată Marţi, 16 Octombrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, deși nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.


La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești a oprit pentru control, pe comunicația DJ 253, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, condus de Ștefan I., în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.


Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere.


Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7235 secunde