România, 13 ani în cea mai puternică alianță militară din lume
373
Articole de la același autor
Polițiștii șterg pe jos cu agenții de la poliția locală. "Fac abuz, au ajuns la un tupeu atât de mare"
14 Februarie 2017
Legea salarizării unice, de la 1 iulie 2017. Cele mai mari creșteri, la militari - SGP. Iată cât vor câștiga
30 Martie 2017
Polițiștii au ajuns la limita răbdării și vor ieși în stradă. "Metoda de calcul a salariului reprezintă o enigmă pentru noi"
22 Februarie 2017
"Avem șefi plătiți cu zeci de mii de lei care nu fac nimic. Iar polițiștii care își sacrifică viața sunt cel mai prost plătiți"
16 Martie 2017
Anul 2004 rămâne un an important pentru istoria post-decembristă a României, fiind momentul istoric în care țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
După 10 ani de reorganizări și transformări instituționale, începute în anul 1994, când România a semnat Parteneriatul pentru Pace (PfP), la momentul aderării, Forțele Navale Române au fost prima categorie de forțe complet profesionalizată din Armata României. Perfecționarea nivelului de instruire al marinarilor militari a fost realizată prin participarea la numeroase exerciții internaționale în perioada de preaderare, în calitate de membru PfP.
După intrarea în serviciu a primei fregate T22, în anul 2004, marinarii militari români au participat la numeroase misiuni, alături de partenerii NATO, în Marea Mediterană, dezvoltându-și astfel nivelul de interoperabilitate cu partenerii din Alianță.
Degradarea situației de securitate și stabilitate din zona Mării Negre, după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, în anul 2014, a impus creșterea numărului de misiuni executate de militarii din Forțele Navale Române împreună cu partenerii din Alianță, la granița de est a NATO.
Consolidarea securității în regiunea Mării Negre a devenit un obiectiv principal pentru Forțele Navale Române, iar proiecția dezvoltării și modernizării acestei categorii de forțe vizează întărirea capabilităților de luptă în mediul maritim, aerian, terestru și subacvatic, ca parte a întregului numit NATO.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 31 Martie 2017
Duminică, 02 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Vineri, 31 Martie 2017
Miercuri, 29 Martie 2017
Luni, 03 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Miercuri, 29 Martie 2017