Român ucis într-un atac al piraților asupra unui petrolier aflat în largul coastelor Omanului
Articole recomandate
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
Tablou de 2 milioane de euro, furat din Anglia în timpul pandemiei, descoperit în România
19 Aprilie 2024
Iepurașul Pompier invită copiii să petreacă alături de salvatorii constănțeni. Distracţie şi surprize pentru cei mici
19 Aprilie 2024
Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street aflat în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului, a fost ucis într-un atac asupra navei, alături de un altul britanic, a anunţat vineri într-un comunicat compania israeliană Zodiac Maritime care administrează vasul, informează Reuters.
Anterior AFP a transmis că un petrolier fără încărcătură la bord a fost atacat joi în largul coastelor Sultanatului Oman. Potrivit site-ului de operaţiuni maritime britanice UKMTO, un organism de luptă împotriva pirateriei, subordonat Royal Navy, atacul a fost semnalat joi în jurul orei 18:00 GMT.
"Avem informaţii despre un atac împotriva unei nave comerciale în largul coastelor Omanului", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării, subliniind că serviciile sale din regiune "investighează cazul".
Zodiac Maritime, cu sediul la Londra, confirmase pe Twitter "suspiciuni de piraterie" la bordul M/T Mercer Street.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 21 Mai 2021
Miercuri, 10 Martie 2021
Luni, 11 Ianuarie 2021
Luni, 21 Decembrie 2020
Joi, 03 Decembrie 2020
Marţi, 01 Decembrie 2020
Duminică, 15 Noiembrie 2020
Miercuri, 11 Noiembrie 2020
Vineri, 06 Noiembrie 2020
Joi, 05 Noiembrie 2020