Ritualul scufundării copilului în cristelniță, sub semnul întrebării. „Să nu aruncăm cu barda spre stele!”

1481
Ritualul scufundării copilului în cristelniță, sub semnul întrebării. „Să nu aruncăm cu barda spre stele!” - fondbotez-1612293184.jpg

Articole de la același autor

Ar trebui schimbate canoanele privind botezul, astfel încât copiii să nu mai fie scufundați în cristelniță? Moartea unui bebeluș, la numai câteva ore după Sfântul Botez ridică această problemă, consideră destui oameni. În schimb, reprezentanții Bisericii spun că astfel de incidente trebuie soluționate punctual, nu trebuie schimbate regulile care dăinuie de peste 2.000 de ani.

Este ritualul botezului periculos pentru micuții care sunt creștinați? Moartea unui bebeluș de șase săptămâni, la câteva ore după ce a primit Taina Sfântului Botez, într-o biserică din Suceava, ridică acest semn de întrebare, iar destui schismatici au lansat petiții prin care au solicitat schimbarea canonului Botezului. Concret, se solicită înlocuirea „întreitei afundări”, care presupune scufundarea copilului de trei ori în cristelniță, în numele Sfintei Treimi, cu alte metode de săvârșire a botezului.

„Având în vedere situațiile tragice în urma cărora au murit prunci după cufundarea în apa din cristelniță, Biserica trebuie să reglementeze urgent această practică. Nu cerem anularea practicii Botezului, ci modificarea ei, astfel încât să fie prevenite aceste riscuri inutile și chiar absurde. Cum se poate face? Prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniță și nu cu smuceli și chiar brutalitate, așa cum se poate observa din dovezile filmate de-a lungul timpului”, se arată într-o petiție online care a circulat intens în spațiul virtual, în cursul zilei de marți, 2 februarie.

„Este o situație punctuală, nu o problemă cu Botezul!”

Pe de altă parte, reprezentanți ai Bisericii arată că, și în prezent, procedurile pot fi adaptate de la caz la caz, în funcție de suferințele celui căruia care primește Taina Sfântului Botez. Dar, pentru a se putea îndeplini acest ritual corespunzător, este nevoie de cunoașterea canoanelor și comunicare între părinți și preot. „De mai bine de 2000 de ani, canonul acesta funcționează. Dacă în prezent, după un incident ne punem problema schimbării canonului, avem o problemă noi. Este grija preotului care botează să respecte și canonul, și condițiile igienico-sanitare ale copilului. Există situații excepționale, în care canonul poate fi adaptat. De exemplu, dacă pruncul este pe moarte, în spital, atunci poate fi botezat prin stropire, pentru că în spital nu ai cum procura toate cele necesare. Dar, înainte de toate, trebuie să ne gândim că Teologia este un vast câmp simbolic, iar simbolurile au niște semnificații clare. Nu poți altera simbolul și semnificația lui, pentru o problemă punctuală. Există probleme punctuale, când fie părinții greșesc, pentru că alimentează prea mult copiii, din dorința de a nu plânge, fie preotul greșește. Trebuie cercetat. Eu nu spun că aceasta este situația în cazul tragic de la Suceava, nu mă pot pronunța. Dar nu putem spune că este o problemă cu Botezul. Este o problemă punctuală, care trebuie rezolvată”, a afirmat preotul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Iar soluționarea nu poate veni decât prin „cunoaștere și comunicare”. „Dacă sunt probleme medicale, ele trebuie comunicate preotului. Noi invităm întotdeauna la dialog deschis. Dar nu putem să aruncăm cu barda spre stele, pentru că nu înțelegem niște aspecte. Suntem în durere față de părinți, dar să fim raționali, căci nu este o problemă cu Taina Botezului în sine, nici cu semnificația ei, nici cu modul de săvârșire, ci este o situație punctuală”, a mai afirmat preotul Eugen Tănăsescu.

Patriarhia Română despre modul cum se desfășoară Botezul

Referitor la canoanele Botezului, Patriarhia Română a precizat: „Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită „afundare” în numele Sfintei Treimi. Această afundare durează două/trei secunde și presupune protejarea strictă a copilașului, al cărui spate și a cărui ceafă sunt sprijinite cu mâna dreaptă, gura și nasul fiind protejate atent de căușul mâinii stângi, în așa fel încât acesta să nu poată înghiți niciun strop de apă în secundele cât este afundat rapid de trei ori. Această scurtă afundare se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer. Există și posibilitatea botezării prin turnarea apei pe creștetul copilașului, tot de trei ori, în numele Sfintei Treimi, această decizie putând fi luată în cazuri de necesitate sau în funcție de starea de sănătate a copilașului”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3964 secunde