Respect, camarazi! Despre eroii României, soldatul de azi și civilul neinstruit care ia decizii

Dar, să le luăm pe rând și, în această zi plină de semnificații istorice, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să păstrăm un moment de reculegere în memoria eroilor neamului, a ostașului simplu, căzut la datorie pe front, pentru ca noi, astăzi, să putem trăi într-o Românie a noastră, mare, civilizată. Să ne amintim de faptele de vitejie ale soldaților români din timpul Războiului de Independență (1877-1878), din Primul Război Mondial (1914-1918), din cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), despre bătăliile de la Mărăști, Mărășești sau Oituz. 

Mulți dintre bunicii noștri au participat la aceste bătălii. Unii s-au întors de pe front, cu răni pe trup și mai ales în suflet, altora le-au rămas oasele în tranșee, mai aproape sau mai departe de glia strămoșească pentru care au luptat. De multe ori flămând, prost echipat sau slab înarmat, soldatul român a dat dovadă de eroism în linia întâi, a scos baioneta și a "mușcat" din dușman, fără a face un pas înapoi. 

În fața tuturor acestor eroi, de care ne amintim, din păcate, de foarte puține ori, de obicei la aceste festivități, nu ne rămâne decât să ne scoatem pălăria și să le mulțumim că astăzi avem o țară a noastră, un stat unitar, cu bunele și relele sale. Respect, veterani! 

Trec acum în planul contemporaneității și le transmis un mesaj de simpatie camarazilor din Armata Română. Am stat, la un moment dat, sub drapel, depunând jurământul de credință, și de aceea înțeleg foarte bine problemele militarilor de astăzi. 

Statutul militarului a scăzut mult, din păcate, în perioada post-decembristă și asta nu numai din pricina contextului social general, în care posibilitățile de câștig sunt infinit mai generoase decât cele oferite de cadrul militar, cât mai ales din pricina frământărilor interne. Soldatul român are probleme cu echipamentul, se deplasează în camioane devenite cu timpul veritabile "coșciuge pe roți", soldele sunt departe de cele ale omologilor din NATO. 

Armata Română trimite trupe în diverse teatre de operație și nu puține sunt cazurile în care consemnăm pierderi de vieți omenești. Este un risc pe care militarii și-l asumă și, chiar dacă există voci stupide care spun că nu-i nimic eroic în a cădea, de exemplu, în Afganistan, deci pe pământul unei alte țări, eu cred că jertfa lor este una similară cu cea din marile conflagrații mondiale amintite. Sub o formă sau alta, poporul român plătește pentru siguranța națiunii, chiar dacă interesele globale îi trimit pe soldați departe de patrie. 

Pentru toți acești camarazi de arme, fie că sunt la granița de apă a țării, la manșa avionului, la comenzile TAB-ului sau cu mitraliera la spinare, am un gând bun și le urez să aibă forță, multă forță pentru a câștiga bătălii de orice natură. 

Nu puteam încheia aceste rânduri, de Ziua Armatei Române, fără a face o referire și la acei civili neinstruiți, dar care, ajunși în poziții cheie, decid în bună măsură soarta militarului român. Lor, le spun doar atât: să vă dea Dumnezeu înțelepciune, să vă lumineze mintea și să realizați că noi, cei aflați la birou, în fabrică, în uzină, la muncile agricole sau în marile corporații internaționale, ne putem desfășura activitățile, ne putem câștiga bunul trai grație securității asigurate de Armata Română, un pivot important și respectabil al oricărei societăți.