Regele Mihai a retras titlul de "Principe" nepotului său, Nicolae

503
3
Regele Mihai  a retras titlul de
Regele Mihai a decis ieri să retragă titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae și să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Mama fostului principe, "Alteța Sa Regală Principesa Elena a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele".

Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public și în privat, decizia fiind luată în asentiment, a explicat consilierul personal al familiei regale Ion Luca Vlad. Acesta a mai spus că, odată cu retragerea titlului de "Principe al României", nepotul regelui a căpătat apelativul de "domnul Medforth-Mills".

"În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» și calificativul de «Alteță Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi", se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai.

În comunicat se specifică faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei".

Comentează știrea

Roxana
10 august 2015
Start rapid spre castiguri!

Start rapid spre castiguri! Avem nevoie foarte urgent de persoane ambitioase si calme, doritoare de castiguri suplimentare si rapide in timpul lor liber, intr-o activitate de mare viitor. Reprezentam un proiect aflat acum in plina dezvoltare si vrem sa colaboram cu oameni preocupati sincer de viitorul lor. Te intereseaza? Cere acum mai multe detalii la adresa de email : [email protected]

adi
11 august 2015
anunt

Căutam Operatori calculator pentru publicare anunțuri. Se lucrează comod de acasă aprox. 3 ore pe zi. Cerințe: - cunoștinte minime PC - necesar calculator - conexiune internet - răbdare - seriozitate .Nu este necesară experiență. Instruire gratuită oferită sub forma unor lecții prin mail(contactați-mă doar pe e-mail). Acolo veți găsi toate răspunsurile la toate întrebările atât timp cât citiți cursurile. Veți trece mai întâi prin instruire, apoi care doriți, o să începeți să lucrați. Program part-time. Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

viorel
11 august 2015
Nou

Cauti ceva nou? Echipa noastra te asteapta sa incepi cel mai performant si mai nou sistem prin care sa reusesti sa castigi bani mai multi decat ai reusit pana acum! Noi te ajutam sa obtii rezultate si sa fii multumit! Te vei convinge ca activitatea este foarte simpla si interesanta! Cere urgent detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1666 secunde