Referat procurori: Mircea Băsescu s-a folosit de numele Președintelui

137
Referat procurori: Mircea Băsescu s-a folosit de numele Președintelui - basescu-1403273831.jpg

Articole de la același autor

Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, s-a folosit de numele președintelui, se arată în referatul procurorilor cu propunere de arestare:

"La începutul anului 2011, după ce față de A. S. s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, A. F. i-a remis lui Căpățînă Marian Adrian suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de A. S. și a altor cereri incidente în respectiva cauză. Ulterior, pentru că A. S. nu a fost pus în libertate, A. F. i-a remis și suma de 350.000 de euro lui Căpățînă Marian Adrian, în același scop. Data exactă a celor două momente în care A. F. i-a remis sume de bani lui Căpățînă Marian Adrian nu a fost încă stabilită, dar, din probele administrate, rezultă că intervalul în care aceste evenimente au avut loc este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de A.S.) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond). Din suma totală de 600.000 de euro remisă de A. F. lui Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru A. S., adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, Căpățînă Marian Adrian și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la A. F.", se arată în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Mircea Băsescu.

"La o perioadă scurtă de timp după arestarea preventivă a lui A. S. (o lună sau două) inculpatul Căpățînă Marian Adrian l-a contactat pe A. F. pentru a stabili o întâlnire în Municipiul Slatina, în parcarea magazinului (…). La întâlnire au participat A. F. și A. F., mama sa, care au discutat cu inculpatul Căpățînă Marian Adrian despre modalitatea în care A. S. poate fi pus în libertate. Inculpatul Căpățînă Marian Adrian le-a propus să meargă împreună la inculpatul Băsescu Mircea, la Constanța, căruia să-i ceară să intervină pentru obținerea unei situații juridice favorabile în cazul lui A. S. Ulterior acestei discuții, A. F. și inculpatul Căpățînă Marian Adrian s-au deplasat la Constanța, la biroul inculpatului Băsescu Mircea. Cu această ocazie, cei trei au stabilit că A. F. trebuia să le dea celor doi inculpați suma de 600.000 de euro pentru ca inculpatul Băsescu Mircea să-și folosească influența asupra magistraților învestiți cu soluționarea dosarului sau a diferitelor cereri formulate în cursul arestării preventive de către A. S. sau, după caz, de către Ministerul Public. Inculpatul Băsescu Mircea a promis că va interveni pe lângă magistrați pentru a- l pune în libertate pe A. S., iar, în cazul în care nu va reuși, va interveni pe lângă aceeași magistrați, pentru ca A. S. să primească o pedeapsă cu închisoarea egală cu durata arestării preventive. Faptul că a existat o promisiune în acest sens din partea inculpatului Băsescu Mircea rezultă din înregistrarea audio-video realizată de A. S. la data de 23.02.2012, în care inculpatul Băsescu Mircea poartă următoarea discuție cu A. F.

Pentru că membrii familiei A. nu dețineau la acel moment suma de 600.000 de euro, s-a stabilit ca A. F, prin Căpățână Marian, să remită inițial suma de 250.000 de euro. A. F. a revenit în câteva zile la Constanța având asupra sa suma de 250.000 de euro pe care i-a remis-o lui Căpățînă Marian într-un apartament din Municipiul Constanța, după ce bancnotele au fost verificate și numărate cu ajutorul unui aparat pus la dispoziție de o persoană cunoscută de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian. Ulterior, Căpățînă Marian s-a deplasat la biroul lui Mircea Băsescu pentru a-i remite suma de 250.000 de euro, asigurându-l pe A. F. că inculpatul Băsescu Mircea a primit această sumă. Întrucât cererile de eliberare formulate de A. S. au fost admise de Tribunalul Olt, iar recursurile formulate de Ministerul Public au fost admise de fiecare dată la Curtea de Apel Craiova, iar, ca urmare, A. S. a fost menținut în arest preventiv, A. F. s-a deplasat la Constanța să le ceară socoteală celor doi inculpați. Conform declarațiilor martorilor A. F. și A. F., cu ocazia acestei deplasări, s-a stabilit ca A. F. să remită și restul sumei de bani, respectiv 350.000 de euro, întrucât era necesară pentru a convinge magistrații de la Curtea de Apel Craiova să admită o cerere prin care A. S. urmărea să fie pus în libertate. A.F. s-a deplasat din nou în Municipiul Constanța, unde a remis și a doua tranșă de bani, în cuantum de 350.000 de euro în același scop, în sensul că inculpatul Băsescu Mircea să intervină pe lângă magistrați pentru a-i ușura situația juridică a lui A.S.

Prin sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1927/104/2011, Tribunalul Olt i-a condamnat pe A.S. la 7 ani și 6 luni închisoare, pe A.F. la 7 ani și 6 luni închisoare și pe A. F., la 3 luni închisoare cu suspendare. La data de 23.02.2012, A. F., dezamăgit de soluția instanței de fond, s-a deplasat în Municipiul Constanța unde s-a întâlnit cu inculpatul Băsescu Mircea în biroul acestuia pentru a-i cere explicații cu privire la ce s-a întâmplat, să afle dacă a intervenit pe lângă magistrați și dacă mai are posibilitatea ca în viitor să obțină eliberarea lui A.S.. Din discuția înregistrată de A. F., utilizată în acest dosar în temeiul art. 139 alin. 3 din Codul de procedură penală, rezultă că suma remisă de A.F.în două tranșe a fost de 600.000 de euro, că inculpatul Băsescu Mircea a primit o parte din aceasta, prin intermediul lui Căpățînă Marian Adrian, și anume suma de 250.000 de euro, că inculpatul Căpățînă Marian Adrian a oprit suma de 350.000 de euro pentru sine, că inculpatul Băsescu Mircea a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților și a promis că va influența cursul procesului în sensul obținerii unei soluții favorabile pentru A.S., că inculpatul Băsescu Mircea își arată disponibilitatea de a încerca și în viitor să influențeze alți magistrați întrucât soluția pronunțată cu o zi înainte a provocat nemulțumirea familiei A.. Astfel, inculpatul Băsescu Mircea recunoaște că a primit o parte din bani, respectiv suma de 250.000 de euro.

Faptele săvârșite de inculpații Băsescu Mircea și Căpățînă Marian Adrian, dincolo de gravitatea inerentă unei infracțiuni de corupție, au un grad de pericol deosebit, dat de cuantumul semnificativ al sumei de bani remise de denunțător și primită de cei doi inculpați și de scopul urmărit de inculpați, respectiv punerea în libertate sau condamnarea la o pedeapsă ridicol de mică a unei persoane judecate pentru tentativă la omor și cercetată în numeroase alte dosare penale care au ca obiect infracțiuni grave și foarte grave.

Varietatea promisiunilor utilizate de inculpați pentru a-l convinge pe denunțător că demersurile inculpatului Băsescu Mircea sunt apte să își atingă scopul, prin influențarea unui număr mare de magistrați, de pe orice palier al sistemului de justiție, constituie încă un element care subliniază gravitatea faptei.

Ambii inculpați s-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmațiilor referitoare la influența sau pretinsa influență pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraților și, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obținerea unor hotărâri favorabile. Inculpatul Băsescu Mircea, deși cunoaște obligațiile fratelui său și îi comunică denunțătorului într-una din discuțiile înregistrate că "el nu poate", nu descurajează comentariile referitoare la persoana președintelui, ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparența că ar avea influență asupra magistraților", se mai arată în documentul citat.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5482 secunde