Reclamații împotriva unui sfert dintre polițiștii constănțeni!

148

Articole de la același autor

Numărul reclamațiilor primite pe adresa Inspectoratului Județean de Poliție Constanța a crescut considerabil, comparativ cu anul trecut. Astfel, dacă în prima jumătate din 2012, Biroul Control Intern (biroul unde sunt centralizate toate reclamațiile și nemulțumirile sosite cu privire la vreun angajat al inspectoratului și unde sunt verificate cele sesizate!) a făcut 277 de anchete, în urma a tot atâtea reclamații, în primul semestru din anul în curs, au fost reclamați 356 de polițiști constănțeni, ne-au precizat reprezentanții Poliției Constanța. Adică fix un sfert din totalul polițiștilor din județul nostru (1.432 de polițiști)! 

Pe tot parcursul anului trecut au fost primite 639 de sesizări cu privire la activitatea polițiștilor constănțeni.

"În anul 2012, 47 de petiții au fost înregistrate ca dosare penale, în 39 de cazuri s-a dispus cercetarea prealabilă și în 44 de cazuri s-au luat măsuri de atenționare a polițiștilor.

Referitor la numărul polițiștilor reclamați în primul semestru al anului 2013, împotriva a 6 dintre aceștia s-au luat măsuri de natură disciplinară.

Astfel, patru dintre aceștia au primit atenționări în scris, iar doi mustrări scrise", ne-au precizat reprezentanții Poliției Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6337 secunde