Reabilitarea Podului de la Butelii, finalizată la anul. "Am promis că ne vom încadra în termen"

4840
6

Articole de la același autor

Reabilitarea "Pasajului Cumpenei" sau "Podului de la Butelii" va fi finalizată conform termenului contractual, dă asigurări primarul Constanței, Decebal Făgădău, precizând, totodată, că promisiunea făcută constănțenilor va fi respectată. Edilul își dorește ca proiectul să se finalizeze într-o mare proporție înainte de începutul sezonului estival.

Lucrările au debutat în primăvară, iar după o scurtă perioadă, reabilitarea a fost sistată după ce au fost găsite mai multe neconformități. De atunci și până în prezent au trecut aproximativ șapte luni, timp în care nervii șoferilor au fost puși la încercare, în condițiile în care au existat restricții de trafic pe pod, fără ca cineva să vadă vreun picior de muncitor. Edilul constănțean a cerut Agenției Naționale de Achiziții Publice să-și desemneze un reprezentant pentru a nu exista dubii în privința procedurii de achiziție.

"În momentul de față suntem în procedura de negociere. Am solicitat ANAP să-și desemneze un reprezentant în comisie, astfel încât pentru lucrările suplimentare procedura de achiziție să fie una transparentă, la care să participe toată lumea. Noi ne propunem să lucrăm până la începutul sezonului estival și să finalizăm cât de mult se poate, mi-aș dori să finalizăm undeva la 95% lucrarea. Ar fi bine ca după sezonul estival să rămână marcajele, montarea de parapeți, partea estetică. Partea de structură ne dorim să fie finalizată undeva până la 1 iunie", a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Motivul sistării a constat în lucrările de mântuială executate la construcția pasajului, spun autoritățile locale. Mai exact, grinzile nu erau la nivel, fiind prelungite artizanal cu beton neconform, iar gurile de ploaie erau nefuncționale. Pentru ca Decebal Făgădău să dea ordinul de reîncepere a lucrărilor este necesară finalizarea procedurii de achiziție pentru lucrările suplimentare, însă în acest sens nu poate fi avansată o dată concretă.

Indiferent de tipul de lucrări suplimentare necesare, durata contractului nu se va adiționa, iar constructorul trebuie să termine lucrarea în termenul asumat prin contract, adică 12 luni. "Lucrările sunt sistate, pentru că le-am promis constănțenilor că ne vom încadra în termenul contractual. Constructorul, în momentul de față, nu face nimic de capul lui și în funcție de cum îl instrucționăm noi, așa lucrează. Anul viitor, podul de la Butelii va fi cel mai modern pod vechi din Constanța și îl veți vedea", a mai adăugat Făgădău.  

Comentează știrea

Hollywood
28 noiembrie 2017
Podul..

... de la butelii? Suntem în 2017, generațiile de tineri nici nu au apucat fosta stație de îmbuteliere și distribuție butelii, nu se găsește un alt nume mai decent, mai urban pentru nenorocitul ăla de pod?! Plm.

jojo
28 noiembrie 2017
Cine te mai crede ba primare ?

Mincinosul mincinosilor , incompetentul incompetentilor !

Dragnea
28 noiembrie 2017
La pușcărie cu penalii din primărie

De aia a rezistat 30 de ani că a fost construit prost !? Ați atribuit lucrarea proștilor de la mobiton s.a firma de casă a primăriei constanța , sa vedeți cu cât crește factura de reparație a podului

ZORO
28 noiembrie 2017
ADEVAR !

Peste vreo o suta de ani, DA, peste o suta de ani are sa fie gata podul cu pricina si celelalte tot la fel, cand stranepotii lui fagadau decebal, au sa conduca "frumusetea " de oras, CONSTANTA !

ZORO
28 noiembrie 2017
ADEVAR !

Peste vreo o suta de ani, DA, peste o suta de ani are sa fie gata podul cu pricina si celelalte tot la fel, cand stranepotii lui fagadau decebal, au sa conduca "frumusetea " de oras, CONSTANTA !

Stromeleag
28 noiembrie 2017
Ochii pe butelie

Bai Fagadau, nu te-ai saturat sa minti ? Cat dracu' ne mai prostesti mah ? Tie iti place cum arata orasul asta ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.355 secunde