Razie printre taximetriștii ilegali din fața Gării Constanța

219
Razie printre taximetriștii ilegali din fața Gării Constanța - garapolitisti-1595955541.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat, zilele trecute, un amplu control în zona Gării Constanța, pentru a preveni activitățile de taximetrie ilegală. Controlul a durat trei zile, în perioada 24 - 27 iulie, iar mai bine de 100 de taximetriști care așteptau clienții în apropierea stației CFR sau încercau să "agațe" din apropierea peroanelor au fost luați la întrebări.

Cum era de așteptat - având în vedere că, în repetate rânduri, constănțenii reclamă faptul că în zona Gării taximetriști practică tarife exorbitante, că folosesc diverse dispozitive ilegale și că au un comportament neadecvat - au fost depistate numeroase nereguli.

"Au fost legitimate aproximativ 160 de persoane și au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 88.000 de lei, dintre care 58 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 25 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, trei pentru nereguli constatate la normele privind transporturile pe căile ferate române, conform HG 203/1994, și o sancțiune la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Printre cei sancționați, se numără și un bărbat de 52 de ani, care realiza transport neautorizat de persoane. Acesta tocmai luase în mașina sa două tinere, care doreau să ajungă în Mamaia, când a fost surprins de polițiști. Pentru fapta sa, bărbatul a primit o amendă de 1.000 de lei și i-au fost reținute, pentru șase luni, certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.287 secunde