RATB: Coliziunea nu a putut fi evitată întrucât tramvaiele se succedau la distanță mică

226
RATB: Coliziunea nu a putut fi evitată întrucât tramvaiele se succedau la distanță mică - screenshotphp17845300-1336631717.jpg

Articole recomandate

Accidentul din Pasajul Lujerului în care au fost implicate patru tramvaie s-a petrecut în condițiile în care unul dintre ele s-a defectat și a rămas blocat pe șine, iar celelalte trei care îl urmau se aflau la distanțe mici, impactul neputând fi evitat, deși vatmanii au frânat, potrivit RATB.


Purtătorul de cuvânt al RATB, Brândușa Raeceanu, a declarat că, în jurul orei 7.25, unul dintre tramvaie s-a defectat și a rămas blocat pe șine, iar celelalte trei tramvaie care circulau în spate nu au putut evita impactul pentru că se aflau la distanțe foarte mici.

"Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanța era foarte mică și impactul nu a putut fi evitat", a precizat Raeceanu, citat de RTV.net.

Potrivit acesteia, în urma impactului două dintre tramvaie au deraiat.

Brândușa Raeceanu a precizat că tramvaiele au stat la semafor și au intrat în pasaj la distanțe mici, astfel că vatmanii nu au putut evita coliziunea, deși au acționat sistemul de frânare.

Un accident în care au fost implicate trei tramvaie de pe linia 41 s-a produs joi dimineață, la ora 7.25, în Pasajul Lujerului din Capitală, pe sensul spre Piața Presei Libere. Potrivit primelor informații, aproximativ 37 de persoane au fost rănite.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6021 secunde