Răspunsul incredibil al lui Tăriceanu în scandalul schimbării permisului

284
Răspunsul incredibil al lui Tăriceanu în scandalul schimbării permisului - clinpopescutriceanuatagovernment-1471427397.jpg

Articole recomandate

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a dat, aseară, pentru prima dată explicații, la cinci zile după ce a fost filmat de News.ro când intra prin spatele clădirii DRPCIV ocolind coada de aproximativ 1.000 de persoane. El a spus că a vorbit să intre la începutul programului astfel încât să nu facă un gest ostentativ trecând prin față și că astfel de lucruri încearcă să le gestioneze cât mai discret posibil.


"Există, în orice stat, câteva funcții importante unde oamenii au fost aleși ca să reprezinte, într-un fel statul și să se dedice, în principal problemelor societății comunității. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există și posibilitate să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acțiuni. Din acest motiv, în toate țările, cei care ocupă anumite poziții înalte se găsesc, din punct de vedere legal anumite modalități, anumite pârghii prin care li se permite să-și dedice majoritatea timpului în interesul țării și al societății și nu să stai. Sigur, până la urmă nu e nimic înjositor. Dar e o problemă de gestiune a timpului", a explicat Călin Popescu Tăriceanu la emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

Explicațiile pe care le-a dat Călin Popescu Tăriceanu vin pentru prima dată la cinci zile după ce News.ro l-a filmat când a fost să-și reînnoiască permisul de conducere ocolind o coadă de aproximativ 1.000 de persoane prin spatele clădirii DRPCIV. La sediul serviciului de permise a fost așteptat de reprezentanți ai instituției care l-au condus în clădire și i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului. În tot acest timp, în care Tăriceanu a completat documentele și a făcut fotografia pentru noul permis, publicul nu a avut permisiunea să intre în clădire chiar dacă, oficial, era ora deschiderii.

"Am vorbit să merg înainte de începerea programului, sigur ca să nu fac un gest ostentativ de a trece prin față. Lucrurile astea, întotdeauna încerc să le gestionez cât mai discret posibil", a mai zis președintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu face abuz de funcția sa și că, de când ocupă funcții publice, nu își amintește să fi folosit antemergător deși are dreptul legal. De asemenea, el a spus că își face cumpărăturile singur pentru gospodărie dar, când este vorba despre deplasări, se ocupă cabinetul său și angajații SPP de rezervarea cazării a biletelor, scrie news.ro

Mai multe anchete au fost declanșate după ce Călin Popescu Tăriceanu a beneficiat de tratament special pentru preschimbarea permisului de conducere.

"Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor s-a autosesizat în urma materialelor de presă apărute și se efectuează verificări la nivelul direcției. La finalul acestor verificări vor fi anunțate rezultatele printr-un comunicat de presă. Sunt verificări interne", a anunțat, luni, pentru News.ro, comisarul-șef Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al DRPCIV.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0405 secunde