"Rambo" de Italia, capturați la Cernavodă

1287
Mai mulți italieni sunt suspectați că au participat la vânători ilegale, în județul Constanța. Polițiștii au descoperit, în cele două hoteluri din Cernavodă unde erau cazați, mii de cartușe, cu mult peste limita legală, dar și mai bine de o mie de păsări împușcate. 

Descinderi de amploare, ieri dimineață, în două unități hoteliere - unul situat la ieșirea din Cernavodă, iar al doilea pe drumul care leagă localitățile Seimenii Mici și Seimenii Mari. Ofițeri ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Toxice din cadrul Poliției Române și polițiști de la serviciul similar de la Poliția Constanța, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au descins în căutarea mai multor cetățeni italieni, despre care existau informații că vânau ilegal în România și dețineau muniție peste limitele prevăzute de dispozițiile legale. Aceștia au ajuns în țara noastră la începutul lunii octombrie și au participat la partide de vânătoare în județul Constanța. 

Mii de cartușe și păsări moarte 

Oamenii legii au verificat camerele în care erau cazați cetățenii italieni, dar și mașinile cu care veniseră și au descoperit un adevărat arsenal. "În timpul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 20 de arme de vânătoare, 7.000 bucăți de muniție și peste 1.000 de păsări împușcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare, pentru care vânătorii nu au putut prezenta documente care să justifice proveniența", ne-au declarat reprezentanții Poliției Constanța. 

În fapt, potrivit anchetatorilor, cetățenii italieni dețineau o autorizație de vânătoare, dar sunt suspectați că au încălcat prevederile acesteia. "Dețin autorizație, dar în baza acesteia pot să vâneze un anumit număr de păsări, respectiv de potârnichi, cu mult mai puține decât cele descoperite în hoteluri. De asemenea, dețineau mai multe cartușe decât prevăd normele legale", a explicat Teodor Niță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 

De asemenea, oamenii legii au găsit și mai multe cartușiere și susțin că, din informațiile deținute, erau dăți când la o singură partidă de vânătoare, un vânător trăgea și peste o mie de focuri. De menționat că, potrivit oamenilor legii, normele legale prevăd că vânătorii pot deține cel mult 300 de cartușe / armă de vânătoare. 

Păsările vânate, vândute ca delicatese în Italia 

De asemenea, în posesia cetățenilor italieni au fost găsite și dispozitive de chemătoare electronice. "Legislația românească permite folosirea acestor dispozitive, în vreme ce restul țărilor le-au interzis deja", a adăugat procurorul Teodor Niță. De altfel, potrivit oamenilor legii, tocmai această prevedere legală ar fi unul dintre motivele pentru care străinii preferă țara noastră pentru partidele de vânătoare. 

Păsările vânate ar fi urmat să fie congelate și transportate în Italia, unde urmau să fie vândute ca delicatese eco. Oamenii legii au dus la sediul Poliției Constanța 15 cetățeni italieni, pentru audieri, aceștia fiind acuzați de efectuare de operațiuni cu arme sau muniții fără drept și braconaj cinegetic, urmând să se stabilească ulterior ce măsuri legale se vor lua. Suspecții au vârste între 50 și 70 de ani. Ei au susținut că au autorizație atât pentru desfășurarea partidelor de vânătoare, cât și pentru armele și muniția deținută. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : Arsenal de arme în mașină
Marţi, 25 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Braconieri în plasa Gărzii de Coastă
Pagina a fost generata in 0.634 secunde