Mai multe ştiri online:

Protest al magistraților, la Constanța. "Se îngreunează lupta anticorupție și împotriva criminalității"

Ştire online publicată Marţi, 19 Decembrie 2017. Autor: Sorin HULUBEI
Viorel Gabriel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța
Protest al magistraților, la Constanța.
Judecătorul Marius Anastasia, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Constanța
Protest al magistraților, la Constanța.
Magistrații s-au hotărât să ia poziție în urma modificării, de către Camera Deputaților, a unor proiecte de lege privind domeniul Justiției. Zeci de judecători și procurorii au protestat, ieri, la Constanța, dar și în alte orașe ale țării. 


„Drepturile inculpaților, prioritate pentru inițiatori“


Semnalul de alarmă a fost tras de judecători și procurori din mai multe orașe din țară. Pentru că legea nu le permite magistraților să participe la diverse forme de protest, magistrații au ales să-și exprime public nemulțumirile, în liniște deplină, după ce proiecte de lege privind domeniul Justiției au fost modificate împotriva voinței exprimate de peste 4.000 de judecători și procurori, dar și împotriva recomandărilor Comisiei Europene și CSM. 


„Suntem preocupați, la fel ca mulți alți magistrați din țară, în privința proiectelor de modificare a legislației în domeniul Justiției, în procedură de urgență, cu ignorarea avizului negativ al CSM, a opiniei celor peste 4.000 de magistrați, a Uniunii Europene și MCV. Modificările afectează negativ activitatea organelor judiciare. Este evident că drepturile inculpaților sunt prioritare pentru inițiatorii modificărilor, fiind în grav dezechilibru cu drepturile victimelor infracțiunilor, în special prin limitarea capacităților de  probațiune a organelor judiciare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Sorin Constantinescu, purtătorul de cuvânt al DNA Constanța. 


„Nu ne-a consultat nimeni“


Cei aproximativ 50 de magistrați care au protestat, ieri, la Constanța, mai spun că promovarea unor inițiative legislative pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală este de natură să conducă la lipsirea organelor judiciare de instrumente juridice menite să asigure protecția victimelor și identificarea infractorilor, făcând astfel în mare măsură ineficientă justiția penală.


„Nu numai că îngreunează lupta anticorupție, dar și cea împotriva întregii criminalități. Vor fi modificări care vor afecta nu numai activitatea DNA-ului sau a DIICOT-ului, ci și a Parchetelor de pe lângă instanțele de judecată. Pe noi nu ne-a consultat nimeni cu privire la aceste modificări, doar cu privire la propunerea de modificare a legilor Justiției, în două zile. CSM-ul ne-a trimis o solicitare, ca urmare a solicitării venită de partea Parlamentului, este vorba despre trei legi care, în total, înseamnă în jur de 150 de pagini, iar noi trebuia să dăm avizul pe fiecare articol în parte, în două zile”, a precizat procurorul Viorel Gabriel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.


„Se pune presiune asupra noastră“


La rândul său, reprezentantul Judecătoriei Constanța a explicat că nemulțumirile magistraților nu se referă doar la conținutul modificărilor legislative, ci și la modul de adoptare, fără o analiză prealabilă sau fără o consultare a corpului judecătorilor și procurorilor. 


„Judecătorii acestei instanțe înțeleg să-și manifeste dezacordul față de modul în care au fost adoptate, în Camera Deputaților, legi care ne privesc, legi importante, e vorba despre maniera în care s-au făcut aceste modificări. Nu s-a ținut cont nici de avizul negativ dat de CSM, cu toate că este vorba despre legi foarte importante, cu multă substanță. Un exemplu ar fi înființarea unor structuri specializate pentru cercetarea noastră, răspunderea materială care oricum exista și nu e nici o problemă, e firesc să existe, dar, împerativ, se pune, în acest fel, presiune asupra noastră.”, a declarat judecătorul Marius Anastasia, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Constanța.


La fel ca la Constanța, și în restul țării protestele magistraților au fost tacite și fără pancarde. Proteste au mai fost în Brașov, Cluj, Galați, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7519 secunde