Promisiuni pentru polițiști: 1.000 de lei stimulent pentru lupta împotriva COVID-19

Duminică, 17 Ianuarie 2021
1184
Polițiștii continuă protestele, după întrunirea dintre reprezentanții sindicatelor și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Ministrul Bode le-a promis sindicaliștilor o serie de măsuri, dar aceștia au arătat că „nu este suficient”. Printre promisiuni se numără acordarea unui stimulent de 1.000 de lei, lunar, pentru fiecare polițist, pentru lupta împotriva răspândirii COVID 19. „Salutăm această inițiativă de a reglementa acordarea unui spor de risc medical de 1.000 de lei brut, însă în raport cu suma propusă și momentul acordării (au trecut 10 luni de când polițiștii sunt expuși zilnic la infectare și avem deja aproximativ 13.000 de infectați) nu putem fi de acord că reprezintă o soluție sau o compensare pentru faptul că s-au înghețat salariile polițiștilor, iar inechitățile și discriminările salariale sunt menținute”, a arătat liderul sindical Cosmin Andreica. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3332 secunde