Proiect MApN. "Crucea Caraiman", în plin proces de restaurare

251
Proiect MApN.

Articole de la același autor

Crucea de pe Vârful Caraiman, unul dintre cele mai îndrăgite obiective turistice ale Văii Prahovei, a fost ridicată în memoria eroilor din Primul Război Mondial, iar în această perioadă, este în plin proces de restaurare, informează Biroul de presă al MApN. 


Aflată în administrarea Ministerului Apărării Naționale, celebra "Cruce Caraiman" a intrat într-un amplu proces de reabilitare și conservare, grație unui proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020. 


Obiectivul general al proiectului este promovarea istoriei și identității naționale prin conservarea, protejarea și valorificarea acestui monument cultural și istoric de referință pentru România; de asemenea, se are în vedere amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul monumentului, dar și creșterea numărului de vizitatori la monument cu minim de 6%, în primul an după finalizarea lucrărilor de intervenție. 


Astfel, în afara lucrărilor de restaurare a părții metalice și a soclului monumentului, în spațiile acestuia se amenajează o expoziție modernă, accesibilă publicului, în care să predomine informația digitizată, fond sonor și alte facilități de informare, pe măsura importanței pe care acest simbol o are în ansamblul național al operelor ce comemorează Războiul de reîntregire. 
Lucrările de restaurare a monumentului au fost demarate la data de 15 iunie 2018. Până în prezent, la monument au fost executate o serie de lucrări, dintre care amintim: 
- au fost sablate 15 tronsoane pe care a fost aplicat primul strat anticoroziv; 
- a fost montat sistemul paratrăsnet și a fost înlocuit cablul de alimentare pentru curent electric, prin îngropare, de la Crucea Caraiman până la locul de racordare, respectiv punctul de transformare-branșare Coștila, pe o lungime de aproximativ 3 km; 
- a fost decopertat mozaicul de la trepte și de la platforma de acces, în vederea înlocuirii, a fost montată plasa sudată și a fost turnat betonul pe platforma de acces, în proporție de 50% și a fost consolidată baza primei trepte de acces la monument. 
Lucrările la obiectiv pot fi efectuate numai în perioada caldă, mai precis în lunile iulie - septembrie. Astfel, în perioada 1 septembrie 2018 - 8 iulie 2019 lucrările au fost conservate, acestea fiind reluate începând cu data de 8 iulie 2019. 


XXX 
În calitate de administrator legal al monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naționale derulează, în perioada 9 mai 2016 - 30 septembrie 2022, proiectul cu titlul "Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor "Crucea Caraiman"/ Monumentul Eroilor de pe Vârful Caraiman). 


Valoarea proiectului este de 19.159.031,29 lei, din care 15.946.043,78 lei reprezintă finanțare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 lei este valoarea cofinanțării proprii pentru cheltuieli eligibile și neeligibile. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4996 secunde