Profesor condamnat, după ce i-a spart buza unui elev

261
Profesor condamnat, după ce i-a spart buza unui elev - depresie3w948h711q100-1554127281.jpg

Articole recomandate

Un profesor de geografie de la Școala Gimnazială Gheorghe Magheru din municipiul Caracal, care ar fi bruscat un elev anul trecut, a fost condamnat, pe fond, pentru purtare abuzivă la nouă luni de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Caracal, relatează Agerpres.


Hotărârea instanței din Caracal poate fi atacată cu apel și până la o soluție definitivă profesorul își poate desfășura în continuare activitatea la catedră. În urmă cu trei ani profesorul a avut un conflict și cu directoarea școlii, căreia trebuie să-i plătească 2.500 lei daune morale. Același profesor ar avea și mai multe sancțiuni disciplinare pentru alte situații decât cazul în care a fost condamnat în primă instanță.

În soluția pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul în cadre profesorul este inculpat pentru purtare abuzivă, se arată că "(...) stabilește inculpatului C.I, pedeapsa de 9 luni închisoare (...) amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, (...) care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Anul trecut, în luna octombrie, profesorul ar fi bruscat un elev căruia i-ar fi spart buza. În urma incidentului profesorul a fost pus sub control judiciar și apoi trimis în judecată pentru purtare abuzivă. După ce a fost pus sub control judiciar profesorul a avut interdicția de a profesa timp de circa o lună, iar în decembrie 2018 instanța i-a ridicat această interdicție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3337 secunde