Prins la volan cu mai multe pliculețe cu substanțe psihotrope

119
Prins la volan cu mai multe pliculețe cu substanțe psihotrope - prinslavolan-1564593841.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care conducea un autoturism pe strada Medgidiei din orașul Cernavodă. În urma controlului, asupra bărbatului au fost găsite 29 de pliculețe transparente care conțineau substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, dosarul fiind înaintat structurii competente.

Despre aceste substanțe cu efect halucinogen se spune că ele împiedică dezvoltarea psihică și emoțională, în special în rândul tinerilor. În plus, ele suprimă un potențial pe care utilizatorii nu îl vor recupera, deoarece drogurile schimbă dezvoltarea unor mecanisme naturale de adaptare. Problema este că acești consumatori prezintă halucinații și stări de confuzie, alții se află în stări mai grave, ajungându-se chiar la convulsii. Tocmai de aceea, medicii constănțeni avertizează că toate aceste substanțe sunt extrem de dăunătoare organismului și creează dependență. Situația este cu atât mai gravă, cu cât mulți dintre ei nu declară ce au consumat, iar medicii nu pot depista acest lucru pe loc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.008 secunde