Primarul Florin Mitroi a fost "călcat" de hoți

4342
Primarul Florin Mitroi a fost
Primarul localității Valu lui Traian, Florin Mitroi, a dat nas în nas, ieri dimineață, în jurul orei 5,00, cu niște musafiri nepoftiți care veniseră să-i facă o vizită deși nimeni nu-i invitase. Din câte se pare, hoții au sărit gardul și au forțat un geam de la parterul vilei unde locuiește primarul. Deși reușiseră să fenteze sistemul de alarmă, ajunși în casă, ei s-au întâlnit cu edilul și au luat-o la fugă. Aflat în stare de șoc, primarul a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au adunat probe în speranța că îi vor identifica pe cei care intenționau să fure tocmai de la primar.
Contactat telefonic, primarul Florin Mitroi ne-a declarat că se afla în living-ul vilei în care locuiește, dormind pe canapea, când, spre dimineață, a auzit niște zgomote. "Am crezut că este soția, așa că am întrebat: «Ce faci?» Numai că abia pe urmă am observat că în casa mea era un bărbat… Acesta mi-a pus lumina unei lanterne în față, moment în care am început să țip" - ne-a povestit primarul. "Eu m-am speriat de el, el s-a speriat de mine, cred…" - a spus Mitroi. În clipa următoare, individul s-a întors și a fugit. Ulterior, Mitroi a văzut doi bărbați, îmbrăcați în negru, care au sărit gardul.
Din câte se pare, indivizii au reușit să intre în casă prin geamul de la camera centralei, doar astfel având acces la ușa de la bucătăria clădirii.
Primarul nu l-a văzut foarte bine pe individul cu care, pentru câteva secunde, a fost față în față, el dând Poliției semnalmentele următoare: 1,70 - 1,80 metri, brunet, robust. Oamenii legii au cercetat timp de mai multe ore casa primarului de la Valu lui Traian, descoperind, abandonate în curte, mai multe șurubelnițe. De asemenea, urmele de pași găsite în grădină ar indica faptul că au fost mai mulți indivizi care au acționat, nu numai doi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3692 secunde