Preot corupt, eliberat de Curtea de Apel Constanța

593
1
Preot corupt, eliberat de Curtea de Apel Constanța - preotsymbol-1324507052.jpg
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au decis, ieri, eliberarea din arest a lui Ion Adrian Alexandrescu, preotul paroh al Parohiei Chitila I, județul Ilfov, acuzat de trafic de influență. Magistrații au luat în cazul său obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Procurorii DNA spun că Alexandrescu, în perioada octombrie 2010 - februarie 2011, prin intermediul lui Victor Ciocoiu, ar fi pretins de la două persoane care urmau să obțină des-păgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (în baza Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria), sume de bani repre-zentând un comision cuprins între 20% și 30% din valoarea totală a despăgubirilor. Cei doi complici susțineau că merită aceste procente pentru că s-ar implica direct în urgentarea soluționării dosarelor de despăgubiri și ar obține mult mai rapid virarea efectivă în cont a banilor, prin influența pe care ar avea-o asupra unor funcționari din instituția amintită.

Comentează știrea

Nicolae
23 decembrie 2011
Niste hoti !

Ce rusine pentru Bserica acu de craciun !

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Octombrie 2011
Stire din Fun : Un preot pleacă din parohie
Pagina a fost generata in 0.5506 secunde