€ 4.7569
£ 5.4424
$ 4.1883

Mai multe ştiri online:

Povestea gemenilor plecați să lupte în Afganistan. "Se simțea pericolul peste tot"

Ştire online publicată Luni, 27 Martie 2017. Autor: Sorin HULUBEI
Mihai și Teodor Căpîlnean sunt frați gemeni, au 25 de ani și au plecat pentru prima dată într-o misiune militară în afara granițelor țării. Ambii sunt comandanți de plutoane în cadrul Batalionului 341 Infanterie „Constanța“, desfășurând misiuni în Kandahar, în perioada august 2016 - martie 2017. 


Cei doi frați și-au povestit experiențele din Afganistan, iar concluzia acestora a fost că, indiferent de pericolele întâlnite pe front, culminate cu explozia în care au fost răniți patru militari, ei se vor reîntoarce pentru misiuni externe. 


Primul dușman de temut cu care militarii români au fost nevoiți să dea piept în Afganistan a fost clima. Unul din frați recunoaște că acomodarea a fost puțin cam grea. După mai bine de o lună după ce au ajuns în Kandahar, gemenii aveau să simtă pe propria piele pericolul care-i pândea la orice colț. După ce și-au văzut patru colegi răniți în urma unei explozii, au realizat și mai mult pericolul existent. 


„Când am ajuns în Afganistan, primul impact a fost căldura, lumina foarte puternică și mult praf. Când ieșeam, se simțea pericolul, peste tot, mai ales că eram la început. După incidentul din luna septembrie, a trebuit să fim și mai atenți, la orice pas, chiar și în timpul în care eram în bază. Ne-a făcut să fim mai atenți, tot timpul. Oricum, noi eram atenți de la început, dar după ce s-a întâmplat evenimentul, parcă realizezi și mai mult pericolul”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Mihai Căpîlnean, comandantul plutonului 2 Eagle, din cadrul Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi”. 


Timp de aproximativ șapte luni, militarii batalionului au avut ca misiune principală securizarea aeroportului Kandahar și a personalului dislocat în această bază militară. De asemenea, au fost executate și misiuni de consiliere și asistență. 


Pregătirea batalionului pentru parti-ciparea la misiune în teatrul de operații din Afganistan a durat aproximativ patru luni, perioadă în care militarii au parcurs etapele unui program complex de pregă-tire. Aceștia s-au antrenat în trei poligoane de instrucție și trageri din țară, la Biruința, Babadag și Cincu, acolo unde au aplicat tactici, tehnici și proceduri NATO. 


Sărbători petrecute în deșert 


Mihai și Teodor Căpîlnean au împărțit același dormitor timp de șapte luni, iar asta i-a ajutat extrem de mult. O nouă experiență a fost petrecerea sărbătorilor, departe de familie, prieteni și cunoscuți, în deșert. 


„Faptul că suntem frați ne-a ajutat foarte mult. Am stat șapte luni în același dormitor și am împărțit aceleași experiențe. A fost bine pentru că am putut ține legătura cu familia de acasă. De Crăciun și Revelion am petrecut românește. Marea parte a militarilor, care eram în bază, ne-am strâns, am mâncat grătar și salată beuf. În viitor, cel mai probabil că vom pleca din nou, când va fi o nouă misiune. Acum, trebuie să ne reobișnuim în țară, pentru că sunt un pic sătul de Afganistan”, ne-a precizat Teodor Căpîlnean, comandantul plutonului 3 Eagle, din cadrul Batalionul 341 Infanterie „Constanța”. 


Cei doi frați sunt din Blaj și au urmat împreună Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul“ de la Alba Iulia și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. Aceștia conduc plutoane din Batalionul 341 Infanterie, unitate de elită a Armatei României, care a mai executat până în prezent misiuni în Kosovo, în 2004, în Irak și ISAF, în 2006 și 2011, dar și în Afganistan, în anii 2006 și 2011. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7247 secunde