Pompierii sărbătoresc Ziua Națională a României

87
1
Pompierii sărbătoresc Ziua Națională a României - pompieriziuanationala-1417331671.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" va participa, ca în fiecare an, la manifestările organizate pentru sărbătorirea hramului Mănăstirii Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României.

Pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, când au loc manifestările cu public numeros, pompierii militari sunt pregătiți să intervină în orice moment pentru limitarea și înlăturarea efectelor eventualelor situații de urgență.

Astfel, pe durata desfășurării manifestărilor religioase se vor executa misiuni de supraveghere pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, iar la activitățile cu caracter militar va participa un pluton reprezentativ pentru defilare.

În acest sens, duminică, 30 noiembrie, începând cu ora 07:00, un echipaj de pompieri militari va fi dislocat din subunitate și amplasat în vecinătatea Mănăstirii Peștera Sfântului Andrei, pentru asigurarea unui răspuns prompt în situația producerii unor evenimente nedorite.

Luni, 1 decembrie, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" vor participa la manifestările dedicate Zilei Naționale a României organizate la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial din Cimitirul Central Constanța iar în orașul Cernavodă la Monumentul din Parcul Central.

Ambele activități se vor încheia cu depuneri de coroane, omagiu ce ce va fi adus eroilor și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" prin prim adjunct al inspectorului șef, lt. col. Ion Vlăduț, aflat la comanda unității.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5588 secunde