Pompierii din județul Constanța s-au luat la întrecere. Iată cine a câștigat

477
Pompierii din județul Constanța s-au luat  la întrecere.  Iată cine a câștigat - pompieri-1528034126.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna trecută, la sediul Secției de Pompieri Mangalia s-a desfășurat etapa pe inspectorat a "Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență", competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța.

La startul concursului, s-au aliniat nouă echipe de pompieri militari ai subunităților intervenție din cadrul inspectoratului, fiecare dintre acestea având în componență zece sportivi, un antrenor și un conducător de lot.

Îndemânarea profesională, spiritul de echipă și aptitudinile sportive ale pompierilor militari participanți la competiție au fost verificate pe parcursul celor patru probe specifice: "Scara de fereastră", "Pista cu obstacole pe 100 de metri", "Ștafeta 4x100 de metri" și "Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă".

Parcurgerea fiecărei probe a presupus multă pricepere, pregătire continuă, concentrare și bineînțeles, viteză de reacție, altfel spus, atribute necesare asigurării unei intervenții prompte la cele mai înalte standarde și la oricare dintre solicitările din partea populației.

Competitorii au fost în permanență încurajați de colegi și coechipieri, cei mai antrenați dintre ei reușind să obțină rezultate meritorii. La finalul competiției, clasamentul a fost următorul: Locul I - Detașamentul de Pompieri "Slt. Fripis Marius Daniel"; Locul II - Detașamentul de Pompieri Palas; Locul III - Secția de Pompieri Mangalia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5159 secunde