Polițiștii vor salarii decente, nu combinații sindicale! "Milițienii au confiscat dorința de unitate a polițiștilor"

5941
5
Sindicatele din Poliție anunță că vor scoate oamenii în stradă în cadrul unor acțiuni de protest, organizate în două zile diferite. Sindicatului Național al Agenților de Poliție va protesta în data de 16 martie, în timp ce a doua acțiune este anunțată de Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual în data de 25 martie. 


Membrii Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice au încercat să le pună în vedere celor două părți faptul că revendicările sunt comune și că o singură acțiune ar fi mai oportună, însă orgoliile nu au lăsat loc de negocieri.


Liderii SNPPC și SNAP susțin că fiecare dintre organizațiile sindicale pe care le reprezintă a întreprins prima demersurile pentru protest. Practic singurul punct comun al acestor sindicate îl reprezintă salarizarea polițiștilor.


"Suntem singurul sindicat care poate să scoată 10.000 de oameni"
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual susține că a încercat să îmbine utilul cu plăcutul, organizând acțiunea de protest în aceeași zi în care este sărbătorită Ziua Poliției Române, considerând că efectul va fi mult mai bun. Spre deosebire de SNAP, care a invitat alte sindicate să se alăture demersului, sub egida SNAP, Dumitru Coarnă (președintele SNPPC) nu a pus condiții atunci când a invitat și alte părți să iasă în stradă. 


"Noi nu avem voie decât la miting și în afara programului de lucru. Pe data de 16 este zi lucrătoare și-mi va fi greu să aduc un număr mare de participanți. Fiind o zi nelucrătoare pot să aduc 10.000 de oameni. SNAP a depus separat, la fel și noi, dar nu avem nicio problemă din punctul acesta de vedere. Noi am depus primii solicitarea pentru aprobarea protestelor, apoi ei au depus cererea pentru a protesta înaintea noastră. Singurul sindicat care poate să scoată 10.000 de oameni suntem noi, dar îi invităm pe toți cei care doresc să se alăture demersului nostru", a declarat pentru "Cuget Liber", Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 


"Invităm pe oricine să ni se alăture, sub emblema SNAP"
Membrii Comisiei de Avizare au încercat, fără succes, să convingă sindicatele să organizeze o singură mișcare de protest. În opinia altor sindicate, refuzul de a include și alte organizații în protocol are două scopuri: să limiteze numărul de participanți la 1.000 de persoane și să nu permită participarea altor polițiști la protest decât cei ai organizației care a primit acceptul de a desfășura activitatea de protest în data de 16 martie. De asemenea, reprezentanții SNAP mai sunt acuzați că au vrut să se asigure că nimeni nu va mai protesta în acea zi, organizând protestul în intervalul 09:00-16:00.


"Sindicatul Național al Agenților de Poliție a luat hotărârea să protesteze când nicio altă organizație sindicală nu depusese nicio cerere. Când am făcut public protestul, niciun alt sindicat nu anunțase acțiuni. Și în 2014, când Sindicatul Național al Agenților de Poliție a ieșit în stradă și a câștigat sporul de 75% nu a venit alături de noi nicio organizație sindicală. SNAP are un drum și se ține de el. Și noi am invitat orice organizație sindicală să ni se alăture, dar sub emblema SNAP și fără coaliții", ne-a precizat Iulian Surugiu, președintele de onoare al Sindicatului Național al Agenților de Poliție. 


SNAP, acuzat de trădare 
Sindicatele cu o mai mică repre-zentativitate arată cu degetul spre SNAP, ca fiind organizația care a trădat acordul nescris, prin care toți polițiștii ar fi trebuit să iasă în stradă la o dată fixă, cu aceleași revendicări și fără interese ascunse. Sindicatul Europol anunță că în ciuda intereselor ascunse va fi prezent la ambele acțiuni de protest, interesul polițiștilor primând în cazul de față. 


"Din păcate, milițienii care s-au pus în fruntea unor sindicate, ca berbecii în fața unei turme, au confiscat această dorință de unitate a polițiștilor. Reprezentanții SNAP au trădat și au ales să satisfacă alte interese decât cele ale polițiștilor. Cei de la SNAP s-au lepădat de orice colaborare cu celelalte organizații sindicale și au refuzat ca pe «protocolul» cu detaliile organizatorice să fie menționate toate sindicatele. Încă mai sunt lideri care au tupeul să pună mai presus de interesul membrilor orgoliul personal și interesele proprii", a afirmat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol. 


"Ministerul a spart mișcarea sindicală"
Unii reprezentanți ai sindicatelor mai mici au parte de un déjà vu, reamintindu-și că astfel de lucruri s-au mai petrecut și nimic nu a ieșit nimic bun. Liderul sindical din Constanța crede că acțiunea ar putea fi anulată cu doar câteva zile înainte. 


"Ministerul și-a făcut treaba și a spart mișcarea sindicală în mai multe tabere. Și-a folosit liderii lor aserviți, Coarnă și Surugiu, pentru a duce în derizoriu acțiunea, pentru a nu avea niciun efect. Presiunea puteam să o punem dacă ne uneam și ieșeam cu toții, dar nu așa. Să nu ne mirăm că vor face așa cum au făcut-o și în trecut, că renunță la proteste cu două zile înainte pentru că au început negocierile", ne-a declarat Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Europol Constanța. 


Comentează știrea

okila
4 martie 2017
politia

daca si astia au salarii mici de ceilalti ce sa mai vorbim,vecinul politist avea salariu de 5000 si a iesit la pensie cu 6000,ce ?..aud ceva .......tacere..

Costu
4 martie 2017
Salariu

Vecinii tău mai mult ca sigur era ofițer după salariu pe care îl zici . Subofițeri de exemplu agenți principali îl au la jumătate cu sporuri.

POPESCU
5 martie 2017
SALARIZARE

ALOOO- Legea spune asa: Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care NU INCUDE SPORURI SAU ALTE ADAOSURI - se stabilește la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră. DECI FARA SPORURI - MAI....DACA NE DATI 1450 SPORURILE UNDE SUNT? AU DISPARUT? INFRACTORII DIN MAI INCALCA LEGEA !!!! dupa 31 de ani de munca UNDE ESTE SPORUL DE VECHIME ? NU VA E RUSINE?? IN CE TARA DIN LUME POLIITISTII AU SALARII MINIM PE ECONOMIE CU SPOR DE VECHIME DE 20 DE ANI, CU TOATE...?? CAT TUPEU! SUNTEM DE RASUL EUROPEI..SI FEMEIA DE SERVICIU DIN SPITALE ARE MAI MULT DECAT MILITARII..

florin
5 martie 2017
egalitate

Foarte bine sa se mareasca salariile bugetarilor...bine bine dar celor care lucreaza la privat pentru 1500...si2000 lei care produc de ce nu .In ce stat sunt salariile mari la stat si mici la privat.Lucrez la o societate pe actiuni cu capital majoritar de stat si producem avem profit a venit criza sa micsorat salariu sau taiat sporuri ..sau marit salariile la stat la noi nu ca suntem sa dar canda sa luat la stat de ce sa luat si la noi.Unde este egalitatea dreptatea .Uni huzuresc siaia care duc greul mor de foame.Asta este normalitate.

Girdalean Adriana
7 martie 2017
Lucru de acasa.

O sansa pentru toti in anul 2017. Minim 491,52 euro. Nu trebuie experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerem: cunostinte minime utilizare calculator (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi. Pentru a aplica la oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii:[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6977 secunde