Polițiștii, discuții cu elevii constănțeni despre siguranță

172
Polițiștii, discuții cu elevii constănțeni despre siguranță - politistii-1513611026.jpg
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, ieri, activități informative la Școala gimnazială nr.40 și la Colegiul Tehnic Pontica, din Constanța. Teme precum educația rutieră, recunoașterea și respectarea semnelor de circulație dar și prevenirea victimizării minorilor prin accidente rutiere au fost dezbătute de polițiști împreună cu cei mici. 


De asemenea, polițiștii le-au vorbit copiilor despre riscurile la care se pot expune, cu ocazia folosirii unor articole pirotehnice ilegale sau nedestinate publicului larg. Scopul acestei acțiuni constă în prevenirea unor evenimente negative cu consecințe asupra ordinii și siguranței publice sau de altă natură, precum rănirea unor persoane, incendii sau distrugeri de bunuri. 


Activitățile desfășurate fac parte din programul național de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prioritate națională și locală și din Planul acțiunii naționale "Foc de Artificii". 


În cadrul activităților preventive, polițiștii le-au vorbit cetățenilor despre categoriile de materiale pirotehnice la care au acces, condițiile în care le pot folosi în spațiul public sau privat dar și despre pericolele la care se expun, prin folosirea necorespunzătoare a acestora. 


Aceste acțiuni au fost derulate în zone publice tranzitate de un număr mare de cetățeni, în zona piețelor, parcurilor, a unităților școlare, pe raza cartierului din zona CET.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.304 secunde