Polițiștii de frontieră refuză hrana și poartă banderole tricolore. "Ne gândim la un protest masiv!"

17371
8

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră constănțeni refuză hrana în timpul serviciului și au atașate uniformei banderole tricolore, în semn de protest pentru tăcerea ministrului Carmen Dan. Oamenii legii sunt nemulțumiți că ministrul Afacerilor Interne refuză, de câteva săptămâni, orice dialog pe tema salarizării. Sindicaliștii sunt pregătiți și pentru alte forme de protest, inclusiv 
un miting de mare amploare. 


Polițiștii de frontieră din tot județul Constanța, inclusiv de la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", au ales să protesteze prin refuzul hranei în timpul serviciului și purtarea unei banderole tricolore. Pentru a fi siguri că ministrul Afacerilor Interne ia act de aceste probleme, mai mulți agenți au informat prin rapoarte personale demersul inițiat la nivelul Sindicatului Europol Garda de Coastă, informările ajungând ierarhic până la conducerea MAI. 


Un astfel de exemplu este și Gheorghe Mocanu, agent în cadrul SPF Ostrov, care a informat zilnic prin rapoarte personale că protestează refuzând hrana. Cu toate că ministrul a fost informat despre această situație, Carmen Dan nu a dorit să comunice pe această temă cu oamenii din subordine, evitând orice discuții. 


"Problema noastră majoră este legea salarizării, care ne-a lăsat ultimii din toate categoriile de bugetari pe noua grilă de salarizare, în 2022. Am solicitat să intrăm, asemenea celorlalte categorii de bugetari, cu un procent. Noi avem salariile la nivelul anului 2009. Am înțeles prioritatea către medici sau profesori, fiecare are importanța lui în societate, dar încercăm să găsim soluții pentru ca la rectificarea bugetară să reușim să intrăm pe un procent din grilă", a declarat, pentru "Cuget Liber", Steluța Valentina Matea, vicepreședinte al Sindicatului Europol Garda de Coastă. 


Sindicaliștii mai acuză diferența făcută la plata sporului de week-end și sărbătoare legală, la medici fiind plătit cu 100%, iar la polițiști cu 75%. În condițiile actualei legi, încă sunt create discriminări, nu doar între categorii sociale, ci și între doi polițiști care fac aceeași muncă, în același interval orar. Pentru că sunt încadrați pe funcții diferite, primesc salarii diferite, mai precizează sindicaliștii. 


Exemplul polițiștilor constănțeni a fost preluat și de alți colegi din toate colțurile țării. De asemenea, alături de Sindicatul Europol, reprezentanții SNPPC, din cadrul Gărzii de Coastă, s-au alăturat protestului și anunță că lucrurile nu se vor opri aici și că tăcerea nu este un răspuns. 
"Noi vom dezvolta acțiunile de protest până la limita prevăzută de lege, dusă spre extremul limitei. Nu avem dreptul la grevă, dar vom adopta forme de protest mai deosebite. Luăm lucrurile gradual și am început cu refuzul hranei pe timpul programului de lucru. Rămâne de văzut care va fi atitudinea Ministerului de Interne în ceea ce privește salarizarea noastră. Dacă se refuză dialogul în continuare, vom adopta și alte forme de protest. Noi așteptăm un răspuns încă din data de 24 martie, dar doamna ministru nu s-a deranjat să vină să vorbească cu noi. Vom vedea ce facem de la 1 mai încolo. Ne gândim la un alt protest masiv și alte forme de protest", a explicat Andrei Ene, președintele SNPPC, din cadrul Gărzii de Coastă. 


Comentează știrea

Orban
21 aprilie 2018
Interesul poartă fesul

Măi hahalerelor treceți la muncă nu la întins mâna, voi nu vă întrebați cine să muncească să plătească taxe ca voi să vă luați salariile ? Haideti să facem schimb de joburi, eu lucrez la patron și câștig 1500 Ron net plus bonuri de masă, și vin în locul tău unde câștigi salariul mediu pe economie plus, tot felul de norme de hrană și pericol și haine și chirie și multe altele , ar trebui să vă fie rușine

Mishu
21 aprilie 2018
Pot schimba locul de munca...

Eu zic asa: sunt multe posturi libere la Polaris sau la AJOFM daca nu le convin conditiile din politia granicereasca...

Eu
21 aprilie 2018
Pfff

Pfff,ai naibii români ofticoși,după ce că nu vor să pună mana pe carte și stau la patron pe 1500 de Ron,se uită in curtea altora la care au stat la coada la angajare,dar nu au reușit să se facă pulitisti,și acum aruncă cu noroi in ei,așa auzeam comentarii că,de ce le-a mărit salariul medicilor că sunt spagari s.a.m.d.,dar degeaba,ce acrii sunt strugurii la care nu ajungi,lasati-i fratilor sa protesteze,nu va mai dați cu părerea voi.Astept replici de la plătitorii de taxe...

bukk
21 aprilie 2018
militian

cel mai ieftin militian din rrrromanika incaseaza dupa prima luna de munca in sistem 3000 de lei asa ca sa nu se mai planga

EuroSteluta
21 aprilie 2018
Un fel de mita

Eu, Steluta M. , cea care va sfătuiesc tot timpul numai de bine, Ba sa va faceți ca nu mâncați, Ba sa purtați garouri tricolore, Ba sa fiți încordați și încruntați tot timpul și sa nu va mai puneți mintea la contribuție pentru nimic pentru ca gândesc eu in locul vostru, eu Vali M. , Crystal cum mi se mai zice, va anunț in mod oficial ca tocmai ce am fost "premiata" cu o misiune in care voi încasa diurne de vreo 9000 de euro. Dar asta pentru ca merit, știți bine ca eu vorbesc engleza, nu ca voi care faceți foamea ca nu aveți salarii ca sa va plătiți ratele pe care le ați făcut ca sa aveți mașini mișto și credite ipotecare, sau popriri pe salariu pentru ca nu puteți plăti pentru ca va place sa duceți viața frumoasa cu vacante scumpe și chefuri. Dar cât lipsesc eu va rog sa continuați aceasta lupta pentru venituri mai bune, ca atunci când ma întorc sa mai pot pleca in alta misiune și mai bine plătită. Și ma bucur ca mai sunt și alții ca mine din "Eurospoil" care pleacă in misiuni plătite super. Noroc cu șefii noștri pe care cred ca i am cam speriat și m-au selectat pentru a primi 9000 de euro. O sa va dau și voua din ei ca sa aveți sa va luați banderole și probabil niște sticksuri . Va pupa cu drag a voastră , Crystal.

Cristian
21 aprilie 2018
Poliția de frontieră, înainte de toate...

... trebuie restructurată zdravăn. Sunt zeci, poate sute de posturi în localități care nu au nimic a face cu frontieră, mult spre interiorul țării și, culmea și spre granițe cu state UE. Ăia se bat de muscă. De pliciseală, probabil (că nu merg până acolo încât să-i bănui de matrapazlâcuri) se mai bagă pe "rutier". Despre cei din porturi (ăia cu "controlul" navelor) nu mai e cazul să mai spun ceva. "Prietenii" (și agenții navelor) știu de ce.

un om
21 aprilie 2018
disponibilizatie

bai fratilor dac nu le convine va datii demisia si miduc eu inapoi ,cind eu am lucrat la M,A,I, nu am plans pt. salar , eu am plans pt, ce au facut in 2011 ,asa ca mai bine daca stat pe curul vostri

Mahmud Spagas
22 aprilie 2018
facut sa plange la mine !

S-a facut mila la mine de ei, saracutii...! Veniti la mine la babor, ca dau eu ceva tigari si ceva dolarei ca sa tineti familii la voi ! Nu plangeti, noi, primim daca vreti voi, refugiati economici ca sa moare sefii la voi de ciuda ! Hai, nu fiti timide draga, eu vorbit cu celelalte comandanti de babor din Port Constanta si ajutam la voi, in continuare, cum am ajutat si pana acum sa tineti copiii la facultate, sa platiti rate la apartamente, sa aveti cadouri pentru neveste si amane, etc, etc ! Salamaleicoum !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5358 secunde