Polițiștii de frontieră din Băneasa se mută într-o clădire a primăriei

148
Polițiștii de frontieră din Băneasa se mută într-o clădire a primăriei - baneasafrontiera-1622563861.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de la Sectorul Poliției de Frontieră Băneasa se vor muta, provizoriu, într-o clădire pusă la dispoziție de primăria din localitate. Imobilul, cu o suprafață de 110 mp, format din șapte încăperi, un hol și două grupuri sanitare, a fost dat în folosință gratuită Gărzii de Coastă pentru o perioadă de 19 luni. În această perioadă, sediul SPF Băneasa este supus unui amplu proces de reabilitare. De ani buni, polițiștii de frontieră reclamau condițiile improprii în care erau nevoiți să lucreze, astfel că reprezentanții Gărzii de Coastă au inclus unitatea pe lista celor supuse modernizării. Procesul de achiziție a lucrărilor a demarat în 2019. Reabilitarea va consta în demolarea spațiilor care nu mai corespund criteriilor, construirea unei copertine auto, a unei stații de alimentare, refacerea rețelelor de utilități, realizarea iluminatului perimetral și sistematizare incintă (spațiul interior al imobilului va fi recompartimentat).

Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 8 milioane de lei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9301 secunde