Polițiștii, cu ochii pe comercianții de artificii

160
Polițiștii, cu ochii pe comercianții de artificii - politistii-1479233013.jpg

Articole de la același autor

Poliția Română continuă și în acest an acțiunea națională "Foc de Artificii", pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice. 


În perioada 15 noiembrie 2016 - 4 ianuarie 2017, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, polițiștii acționează la nivel național, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice. 


Astfel, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale. 


Poliția reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului. 


Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4039 secunde