Polițiștii constănțeni i-au pus în alertă pe vârstnicii din Constanța

287
Polițiștii constănțeni i-au pus în alertă  pe vârstnicii  din Constanța - politistii-1504716658.jpg
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Secției 3 Poliție Constanța au vorbit cu persoanele în vârstă, în vederea prevenirii furturilor personale din locuințe și înșelăciuni, în cadrul comunității.

Astfel, s-au derulat activități de informare în cadrul asociațiilor de proprietari, polițiștii acordând atenție deosebită și persoanelor în vârstă, care pot deveni victime ale infracțiunilor de înșelăciune și a furturilor, în special a furturilor din locuințe, din poșete și din buzunare, din cauza comportamentului și a neglijenței.

De asemenea, polițiștii au informat cetățenii că o parte importantă a furturilor din locuințe pot fi favorizate de lipsa de precauție și a neluării celor mai elementare măsuri de siguranță. Astfel, un geam deschis, o ușă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă pot fi observate foarte ușor și pot favoriza producerea unor fapte de natură penală.

Totodată, polițiștii au oferit sfaturi și recomandări persoanelor de vârsta a III-a pentru a evita capcanele întinse de infractori prin "metoda accidentul" care îi fac pe oameni să creadă că unor persoane apropiate li s-a întâmplat ceva grav prin prezentarea unei false stări de urgență. Astfel, cetățenii au fost sfătuiți să verifice dacă situația de urgență este reală, să nu efectueze niciun transfer bancar sau să înmâneze bani unor persoane necunoscute, să apeleze la numărul de urgență 112.

Activitățile se înscriu în Campania de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului "Hoții sunt creativi, fii preventiv!" care are drept scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuință.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2939 secunde