Polițiștii au luat satele la puricat. Vezi ce au găsit!

3912
3
Polițiștii au luat satele la puricat. Vezi ce au găsit! - sacelemasinapolitie1-1316971546.jpg

Viața de la țară nu mai este de mult  una liniștită, infracționalitatea fiind într-o continuă creștere în zonele rurale.
Tocmai de aceea, comunele constăn-țene au stat week-end-ul acesta sub atenta supraveghere a polițiștilor constănțeni. Prezența oamenilor legii a fost simțită, sâmbătă și ieri, de locuitorii comunelor ce se află pe raza Secției 4 Rurală de Poliție, cu sediul la Medgidia.
Echipajul de investigatori, format din 25 de polițiști, a urmărit infracțiunile petrecute la țară și a sfătuit locuitorii comunelor cum să nu cadă victime ale hoților, tâlharilor sau criminalilor.
Astfel, cetățenii au fost găsiți și informați de către polițiști, în orice colț al comunei, de la zonele de interes public, la baruri, cluburi și în locurile recunoscute ca fiind zone cu infracționalitate crescută.
În urma intervenției polițiștilor, comunele aflate în aria Secției 4 Rurală nu s-au dovedit a fi prea "curate". Doar într-o singură zi s-au constatat trei infracțiuni dintre care una de natură judiciară și două de circulație rutieră. În cele 24 de ore au fost legitimate 130 de persoane, au fost oprite din trafic și controlate 52 de autoturisme, 14 magazine alimentare au fost verificate și au fost aplicate 17 sancțiuni în valoare de 2.700 de lei.
De asemenea, patru suspecți căutați pentru comiterea de infracțiuni au fost identificați pe aria Secției 4.

Taxați de polițiști
Șoferii care au condus mașina fără a avea dreptul sau persoanele care au săvârșit infracțiuni nu au trecut neobservate de polițiști.
Pentru că a condus mașina pe DN 3, fără să dețină permis de conducere, Ștefan Tudor, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Ciocârlia, a fost tras pe dreapta de polițiști și sancționat ca atare pentru fapta săvârșită.
Nici Adrian Nedelciu, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Dragalina, nu a scăpat de controlul oamenilor legii. Norocul nu a fost de partea lui, iar bărbatul a fost tras pe dreapta și în urma controlului s-a descoperit că acesta a condus un autoturism pe raza localității Ivrinezu Mare, nu numai sub influența alcoolului ci și fără să dețină permis auto.
Un alt caz cu care s-au confruntat oamenii legii îl vizează pe Mihai Cristin, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Poarta Albă, care nu a oprit la semnalul polițiștilor. Ca și consecință, bărbatului i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Pentru că nici barurile nu au fost neglijate de polițiști, într-o altă intervenție, doi frați, Petrică Liță, în vârstă de 19 ani și Gheorghe Liță, în vârstă de 28 de ani, ambii din localitatea Nisipari, au fost sancționați contravențional pentru tulburarea liniștii publice.



Comentează știrea

xxx
26 septembrie 2011
atentie la exprimare

frumos articol, dar ai grija la exprimare. de exemplu: "cum sa nu cada victime ale hotilor, talharilor...". corect era: cum sa nu cada victime hotilor sau cum sa nu devina/ajunga victime ale hotilor...

cici
26 septembrie 2011
mda

sunteti penibili dlor politisti. fura astia ca-n codru in lumina si ovidiu lumea ii prinde si voi ii eliberati !

z
5 octombrie 2011
inselaciune la castelu

La Castelu o cunoscuta clienta a politiei a inselat zeci de persoane mintind ca le va vinde lemn si carbune.Ma intreb,unde au fost dni politisti timp de 3 saptamani? Oare,stiindu-i cazierul,nu trebuia verificat magazinul?Dar daca deschidea o macelarie,cum ar fi stat lucrurile?

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Foc de voie împotriva infractorilor
Sâmbătă, 10 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Cum ajung polițiștii constănțeni la țară
Pagina a fost generata in 0.4294 secunde