Polițiști de la Rutieră, eroi: au salvat oameni dintr-un incendiu și un accident

206
Polițiști de la Rutieră, eroi: au salvat oameni dintr-un incendiu și un accident - politistiladatorie-1615133328.jpg

Articole de la același autor

Trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța au intervenit, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a salva oameni. Primul incident a fost un incendiu izbucnit într-un apartament pe strada Soveja. Un echipaj de la Biroul Rutier Constanța, care se afla în patrulare, a observat că dintr-un apartament situat la etajul întâi ieșea fum. Cei doi polițiști, Cătălin Boiangiu și Bogdan Popescu, au mers la imobilul respectiv, au evacuat persoanele aflate în locuințe, printre care și un copil de nouă ani, iar ulterior au intrat în locuință și au oprit siguranțele de la energia electrică și au încercat să stingă focul, care se manifesta în sufragerie. De asemenea, ei au scos cele două butelii care erau în apartament. În sprijinul lor a venit și un echipaj de la Poliția Locală.

Câteva ore mai târziu, agentul de poliție George Priemschi intervenea la un accident rutier grav, din stațiunea Mamaia. Acesta era în patrulare cu colegul său, când s-a auzit o bubuitură puternică. Două autoturisme se loviseră frontal. În vreme ce colegul său a sunat pentru a solicita echipaje medicale, George Priemschi a reușit să scoată toate victimele din mașini și le-a îndepărtat de locul coliziunii. Una din victime era în stare de inconștientă, dar ulterior și-a revenit. Mai mult, pentru că uneia dintre victime îi era frig, polițistul i-a pus geacul de la uniformă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3324 secunde