Polițist lovit și târât zece metri de un taximetrist, pe strada Decebal

702
1
Polițist lovit și târât zece metri de un taximetrist, pe strada Decebal - taximetristinsuedia434x326-1318850651.jpg

Articole de la același autor

Un lucrător al Poliției Locale a fost rănit, astăzi, după ce un taximetrist, în loc să oprească la semnalul lui, l-a târât vreo zece metri, iar apoi a fugit de la locul faptei.
Totul s-a întâmplat în această dimineață, pe la ora 7. Cristian Peișan, de 30 de ani, din Constanța, lucrător al Poliției locale, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, aparținând instituției și inscripționat ca atare, pe strada Decebal, în momentul în care a observat un autoturism Dacia, cu numărul de înmatriculare CT-08-UGN, condusă de un taximetrist, mergând pe drum interzis, i-a făcut semn să oprească. Polițistul s-a dat jos din mașină pentru a-l legitima, dar în timp ce-i solicita documentele, taximetristul a demarat în trombă. Angajatul Poliției Locale s-a agățat de geamul lăsat deschis de șofer, crezând că așa îl va convinge să oprească, dar el a fost târât aproximativ zece metri.
După câteva ore, taximetristul a fost descoperit la domiciliul său, din Cumpăna. El se numește Mugurel Ștefan și are 42 de ani. Polițistul a fost transportat la spital, iar medicii spun că el a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, precum și contuzii la mâini și picioare.
În aceste momente cercetările continuă, taximetristul urmând a fi testat pentru a se constata dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice. De asemenea, el va suporta consecințele pentru vătămarea corporală a polițistului și pentru fugă de la locul accidentului.


Comentează știrea

Anghel
17 octombrie 2011
SLAB INSTRUITI

Politistii locali sunt slab instruiti insasi recrutarea lor fiind facuta dupa criterii jalnice.Daca fapta se petrecea in Germania sau USA cretinoidul din Cumpana se alegea cu un glont in tzeasta....

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5923 secunde