Stirile zilei de Luni, 16 Iulie 2018 - Cuget Liber Online


X
Mai multe ştiri online:

Polițist local, cu salariu de 5.000 de lei: „Problema nu e la noi, ci la militari și polițiști!”

Ştire online publicată Joi, 12 Octombrie 2017. Autor: Sorin MIHALACHE
Noua legislație a salarizării în domeniul public a generat dezechilibre nu numai între mediul public vs. mediul privat, ci și între sectoare similare ale domeniului public.

Astfel, s-a ajuns la situații în care un polițist local, care nu este absolvent de Academie Militară sau de Poliție, să ajungă la venituri lunare de 5.000-6.000 de lei, un șofer de primărie să ridice 3.000-4.000 de lei, în timp ce un militar de carieră sau un polițist judiciar să fie remunerat, la final de lună, cu 3.500 de lei sau chiar mai puțin.

Balanța dezechilibrată nu a rămas fără ecouri, rețelele de socializare fiind pline de comentarii, justificate de altfel, venite din partea unor oameni care se simt nedreptățiți.

În replică, polițiștii locali spun că adevărata problemă nu este că ei au veniturile mai mari, ci că militarii și polițiștii naționali le au prea… mici.

„Nu este vina mea că am salariul de 5.000 de lei. Și noi am făcut școli, și noi avem responsabilități. Problema nu este la noi, ci la militari și polițiști, care, nu știu din ce motive, au rămas cu un nivel salarial mai scăzut. Poate că ar trebui să se organizeze mai bine, să fie mai bine reprezentați de lideri, nu știu ce să zic. Dar să știți că polițiștii locali chiar muncesc pentru banii pe care îi primesc”, a declarat un polițist local.

XXX

Interesant punct de vedere. Să fie sindicatele ale administrației publice mai puternice decât cele ale polițiștilor și militarilor? 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7037 secunde