Polițist condamnat pentru mită
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus, ieri, condamnarea la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare condiționată a fostului polițist Laurențiu Florin Albu, de 36 de ani, care, la începutul lunii octombrie, a fost prins în timp ce primea mită suma de 2.000 de lei. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
Totul a început la data de 16 septembrie 2011, când un bărbat din localitatea Bărăganu a încredințat spre folosință un autoturism marca Dacia unui prieten, care a fost prins de Albu, conducând, pe drumurile publice, deși nu avea acest drept. Dacă pe numele șoferului de ocazie polițistul a întocmit automat dosar de cercetare penală, în cazul proprietarului, Laurențiu Florin Albu a încercat să poarte niște "negocieri". Pentru că, potrivit legii, individul care încredințează autoturismul altei persoane despre care cunoaște că nu posedă permis de conducere este pedepsit penal, omul legii s-a oferit să-i sară în ajutor proprietarului mașinii, solicitându-i 2.700 de lei în schimbul "iertării" de acest efect firesc al legii.
La data de 25 septembrie, polițistul a primit prima tranșă din suma solicitată, respectiv 700 de lei, iar în urma vânzării autotu-rismului personal, la data de 4 octombrie, secondat din umbră de ofițerii de la Anticorupție și procurori, denunțătorul i-a înmânat polițistului și restul de bani, respectiv 2.000 de lei.
Reacția polițistului la vederea ofițerilor care l-au înconjurat pentru a-i cere socoteală a fost tipică unui infractor de drept comun. El a demarat în trombă la volanul mașinii de serviciu, deci a Poliției, în încercarea de a scăpa de probleme și de bani, pe care i-a aruncat pe geamul autoturismului aflat în mers. Albu a fost urmărit de polițiștii de la Anticorupție și blocat în apropierea Primăriei comunei Bărăganu, de unde a fost transportat la sediul Parchetului în vederea audierii. Ulterior, el a ales să-și dea demisia din Poliție.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 Octombrie 2011
Joi, 03 Noiembrie 2011
Luni, 17 Octombrie 2011
Marţi, 04 Octombrie 2011
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011