Podul Agigea va fi închis, din nou, de mâine

1683
1
Podul Agigea va fi închis, din nou, de mâine - 52357710151117011541523203053971-1351545250.jpg
Vremea nefavorabilă din aceste zile îngreunează realizarea lucrărilor de reparații la Podul Agigea. În consecință, reprezentanții Direcției Regio-nale de Drumuri și Poduri Constanța au anunțat că, deocamdată, nu se impune închiderea segmentului de drum respectiv. 

Lucrările de reabilitare vor fi reluate, însă, de îndată ce vremea o va permite, astfel că, în zilele următoare podul va fi închis din nou traficului rutier. Dar numai pentru câteva ore pe zi, au dat asigurări responsabilii. 

"Din cauza vântului puternic, duminică nu s-a reușit montarea piesei de rezistență din vârful podului. Este o piesă de aproximativ 90 de tone și montarea ei reprezintă partea cea mai dificilă. Este o treabă de două - trei ore, astfel că, de îndată ce meteorologii ne vor anunța că vremea ne va permite, vom încerca din nou. Meteorologii ne-au anunțat că, cel mai probabil, vremea se va îndrepta miercuri după-amiază, așa că vom încerca atunci sau în cursul nopții", ne-a declarat Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri Naționale și Poduri Constanța. 

Chiar și după montarea piesei respective, vor rămâne în vigoare, pentru încă aproximativ două săptămâni, restricțiile care prevăd că circulația se desfășoară doar pe o bandă pe sens, respectiv pe benzile din apropierea axului drumului. "Vor trebui, apoi, montate firele suplimentare de susținere", a adăugat specialistul. 

Comentează știrea

Un sofer oarecare
30 octombrie 2012
Podul de la Ovidiu ar trebui sa-si schimbe numele in "DISTRUGATOR DE AUTOMOBILE"

Podul de la Ovidiu este lasat de izbeliste de ani buni. In ambele sensuri, DENIVELARILE DE LA AMBELE CAPETE ale podului sunt o TEROARE ptr. soferi!!! Remedierile se pot face cu o cantitate foarte mica de material dar nu se fac pentru ca ceea ce este foarte mare este NESIMTIREA, INCOMPETENTA, SFIDAREA. Alte doua dovezi de IMBECILITATE PURA se intilnesc la sensul giratoriu care sa gaseste intre acest pod si Ovidiu: 1.Dinspre pod vin doua benzi care intra in sens, apoi se continua spre Ovidiu. In mod normal cei care sunt in sens pe aceste doua benzi trebuie sa aibe prioritate, dar un semn NEBUN pus la iesirea de pe autostrada si intrarea in sens, da prioritate in a merge spre dreapta (spre Ovidiu). Ce cap cretin a putut sa hotareasca asa ceva? Acest semn nu are decit rostul NEBUN de a mari propabilitatea de accidente deoarece atit cei care sunt deja in sens cit si cei care vin de pe autostrada sunt convinsi ca au prioritate. 2. In jurul sensului giratoriu s-a facut din piatra cubica o portiune care vine in contact cu banda doi, dar aceasta portiune nu este la acelasi nivel cu banda doi, adica asa cum se intilnste la orice sens giratoriu proiectat de oameni sanatosi la cap, ci la o anumita inaltime. Si aici se poate constata un amestec de IMBECIITATE SI REAVOINTA FATA DE CONDUCATORII AUTO.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.405 secunde