Plasa monofilament nu "merge" de multe ori la apă...

203
Jandarmii aflați în patrulare la Medgidia au surprins trei bărbați care încercau să pescuiască în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră cu două plase monofilament și două ambarcațiuni confecționate artizanal.

Potrivit oamenilor legii, Marian P., de 46 de ani, Florin D., în vîrstă de 29 de ani și Nicolae D., de 63 de ani, toți din Medgidia, veniseră la pescuit cu două plase, în lungime totală de 100 de metri, ale căror ochiuri erau de 35 de milimetri. Cei trei au fost surprinși de jandarmi pe malul stâng al canalului, la circa doi kilometri de podul de la Medgidia, în direcția de mers către Cernavodă.

În urma verificărilor, echipajul de ordine publică a stabilit că bărbații sosiseră la fața locului cu un autoturism Cielo, iar pentru pescuit confecționaseră o ambarcațiune artizanală, din două camere auto cu diametre de 90 și 120 de centimetri. În plus, cei trei mai aveau asupra lor alte două camere auto, precum și o vâslă.

Uneltele și mijloacele artizanale de pescuit au fost confiscate, iar pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2427 secunde