Mai multe ştiri online:

„Pinteni aurii” pentru militarii români din Afganistan

Ştire online publicată Miercuri, 08 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Militarii români din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei” s-au aliniat la startul competiției „Spur Ride”, cursă organizată de către trupele americane prezente în Baza Militară Kandahar. 


„The Order of the Spur”, cum mai este numită competiția, reprezintă o tradiție în rândul cavaleriei Armatei Statelor Unite ale Americii și implică parcurgea unor teste extrem de solicitante din punct de vedere fizic și mental. Participanții au parcurs un marș în alergare pe distanța de 10 km având asupra lor tot echipamentul individual. Militarilor le-a fost testată capacitatea de lider, executarea unor ședințe de tragere cu armamentul din dotare, solicitarea sprijinului prin foc, evacuarea unui rănit dintr-o zonă de conflict, acordarea primului ajutor și solicitarea MEDEVAC. Nu în ultimul rând, militarii participanți la competiție au fost supuși unor teste de cultură generală. 


La finalul cursei, cei care au trecut cu brio toate probele și au terminat cursa au câștigat mult râvniții „pinteni aurii”. 


Locotenent Mirela CĂPÎLNEAN 
Ministerul Apărării Naționale - Forțele Terestre Române




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 20 mai Foto : Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București 37471 vizite, 0 comentarii Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București
Actual
vineri, 24 mai Foto : Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță 2251 vizite, 0 comentarii Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță
Politică
marti, 21 mai Foto : UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova 1922 vizite, 0 comentarii UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6962 secunde