Serialul "Epoleți de azur"

Piloți cu două zile de naștere. Au catapultat în decolare!

Joi, 18 Iulie 2019
10417
Prezentăm, în episodul de astăzi al serialului "Epoleți de azur", un accident de zbor petrecut acum mai bine de trei decenii. Mai exact, pe 29 iulie 1986, când doi piloți de elită ai aviației militare române și-au văzut moartea cu ochii. Autorul acestei povestiri a fost martor la eveniment!

Imediat după aterizarea din sonda meteo, comandantul meu de escadrilă, maior Pavel Oțelea, zis "Tătuca", mă strigă în timp ce venea spre Celula de Alarmă:

- Căpitan Enache, ia mapa cu documentele zborului și fuga în turn.

- Am înțeles, i-am răspuns și m-am grăbit către biroul escadrilei situat într-o clădire învecinată cu Aeroportul civil, clădire cunoscută sub numele de "sculărie".

Cam în dreptul porții de la "Tarom", m-am întâlnit cu maiorul Oțelea și ne-am îndreptat pașii spre intrarea în turn. El mergea țanțoș înainte, cam tot așa cum bătea pas de defilare în școala militară, mic de statură, îndesat, sub bătăile în tobă ale unuia din grupa pe care el o comanda pe câmpul de la Boboc atunci când elevii mergeau la zbor.

Sus, în cupola din turnul înalt de 33 metri, ne-am regăsit cu toată echipa de conducere a zborului din acea zi de 29 iulie 1986: maior Pavel Oțelea - conducător zbor, căpitan Nelu Enache - navigator, căpitan Moise Țica - meteorolog, locotenent-major Ilie Manolache - transmisionist, maistrul militar Ion Nicu - observator și doi coordonatori de trafic din partea aviației civile.

Am desfăcut mapa din pânză kaki și am scos planificarea zborului din acea zi, "Tătuca" întinzând repede foaia pe care erau desenate exercițiile.

- În prima ieșire e comandantul, îmi spune în timp ce își fixează căștile radio pe urechi. Apoi ia loc pe scaun și, imediat, îl aud cum aprobă prima pornire: "Aprob pornirea 110".

Avionul, atent verificat

În start, așa cum le vedeam eu din spațiul hexagonal al Punctului de Conducere Zbor (PCZ), cam 28 de metri deasupra aerodromului, avioanele cu geometrie variabilă MiG-23 păreau aliniate perfect cu vârfurile conurilor strălucind sub soarele sfârșitului de iulie. Prin fața lor, uriașele mașini pentru pornire se poziționau lateral, iar tehnicienii trăgeau de cabluri și de vodile…

Comandantul de regiment, maior Mircea Dionisie, zis "Didi", și comandantul Escadrilei a I-a, maior Gheorghe Sitaru, zis "Pisoiu", erau primii piloți ce se îndreptau cu pași repezi către avionul MiG-23 dublă comandă cu numărul 110. Au fost întâmpinați de maistrul militar Gheorghe Ionescu, care, roșu în obraji de emoție, a dat raportul de întâmpinare și apoi s-a trecut la verificarea exterioară a avionului. Primul, Mircea, cu mersul lui apăsat, fost sportiv de performanță, urmat de maistrul militar Ionescu. Au pornit din față, pe sub aripa dreaptă, verificând nișa jambei, planul, bordul de fugă, bordul de atac, fuzelajul, ampenajul orizontal-vertical și ajutajul. La fel pe partea stângă. După verificare, piloții au urcat scărițele sprijinite în dreptul cabinelor, Mircea în cabina din față, Sitaru în cea din spate. Ionescu, aplecat deasupra lor, i-a ajutat să se lege strâns în chingi și i-a întins comandantului de regiment carnetul tehnic al avionului pentru a semna de luare în primire. După ce și această ultimă îndatorire a tehnicului a fost îndeplinită, piloții au închis și ermetizat cabinele.

Noi, cei din turn, ne uitam cum rulează la pistă avionul MiG-23 dublă comandă pilotat de Mircea și Sitaru. De sus, din locul de unde ne uitam spre ei, aripile sclipeau în timp ce avionul era poziționat spre intrarea la pistă. Acolo, la bretea, maistrul militar Aurel Potcovuță i-a făcut semn de oprire și a trecut pe sub burta avionului, verificând eventuale scurgeri de ulei. Apoi, chiar am urmărit cum a ridicat paleta verde, semn că totul era în regulă. După anul 1989, Aurel Potcovuță s-a dedicat sportului în karate kyokushinkai, ajungând astăzi la nivelul Sensei 4 Dan.

Catapultează 110…

- Sunt 110, aprobați intrarea la pistă pentru decolare.

- Aprob 110, l-am auzit pe "Tătuca", aflat în stânga mea la pupitrul de comandă.

Pe planificare, dubla de MiG-23 trebuia reprezentată de un triunghi după terminarea exercițiului. Pornirea și intrarea la pistă însemnau doar latura de bază pe care am trasat-o cu un creion roșu…

Tot așa cum se arunca la bară fixă, paralele și cal cu mânere la concursurile sportive de pe vremea când era elev la liceul sportiv din Brașov, "Didi" a frânat cu hotărâre avionul pe mijlocul pistei.

- Sunt 110, aprobați decolarea în forțaj total.

- Aprob 110!

Eu am trasat pe planificare a doua latură a triunghiului, semn că aeronava era în procesul decolării. "Tătuca" mi se adresează pe un ton neutru:

- "Poetule", ia vezi, poți să faci rost de o cafea?

- Mă descurc, i-am răspuns.

Am întors capul către ofițerul transmisionist, știind că el își aducea mereu cafea într-un termos. Exact în acel moment, brusc, maiorul Pavel Oțelea s-a ridicat în picioare și a strigat cât a putut în microfon:

- Catapultează 110… Catapul-tează…

Noi toți am rămas înmărmuriți, nemișcați. Totul a durat o secundă sau poate două. Apoi, a început vânzoleala: telefoanele au început să zbârnâie, iar "Tătuca" și-a luat lucrurile rapid.

- Rămâi în turn, mi-a zis. Eu cobor la birou.

- Și cafeaua? l-am întrebat.

- Lasă cafeaua… Mircea și Sitaru au catapultat…

N-a mai fost timp de nimic…

După decolare, Mircea a escamotat trenul de aterizare și flapsurile. În două minute, au atins înălțimea de 900 metri cu 450 km/h până când, după decuplarea forțajului, ochii lor rămân împietriți la vederea turajului motorului care se duce spre 50 de procente. Nu mai e timp de nimic.

- Sunt 110, mi-a scăzut turația la 50. Catapultez!

"Didi" a tras de manetele aflate sub scaun, pe mijloc. "Pisoiu" nici n-a avut timp să reacționeze. Prima a plecat cupola din față, apoi cupola din spate și, pentru că nu s-a deschis complet, Sitaru a fost lovit puternic la cap atunci când scaunul a fost aruncat cu forță în sus. A fost inconștient până aproape de impactul cu solul…

Cei doi piloți au rămas suspendați în parașute deasupra Cheilor Dobrogei în timp ce avionul a făcut explozie undeva sub ei. Cam așa ne-a zis comandantul Mircea după ce a ajuns la unitate cu combinezonul de zbor făcut franjuri și cu privirea rătăcită…

Au căzut departe unul de altul. "Didi", într-o stare mai bună, a alergat spre colegul lui și l-a ajutat să-și desfacă parașuta. Acolo, pe câmp, erau și doi ciobani cu oile la păscut care, văzând toată scena catapultării, au alergat spre ei să-i ajute…

"A căzut taică-tu cu avionul…"

Acasă, în familia Sitaru, se făceau pregătiri pentru a serba ziua de naștere a fetiței lor, Anca. Împlinea 12 ani. Fetița aștepta nerăbdătoare pe balcon venirea părinților cu tortul promis. Tatăl urma să se întâlnească cu mama ei după zbor și să meargă împreună să cumpere un tort. Dar în acea zi a venit doar mama acasă și, când a intrat pe ușă, a zis doar atât:

- A căzut taică-tu cu avionul…

Ceasul de mână, oprit la ora catapultării

După eveniment, unii dintre piloți au mers cu mașina la locul prăbușirii avionului. Pilotul Titi Ștefancu a găsit doar o butelie de oxigen pe care i-a dat-o colegului său Nelu Pintilie. Acesta i-a schimbat robinetul și o folosește și azi ca arzător de grătar…

În urma catapultării, maiorul Gheorghe Sitaru a avut o vertebră fisurată și a stat la pat, pe o scândură, trei săptămâni. Unul din ciobanii de atunci i-a adus ceasul de mână care era oprit la ora catapultării: 09.02…

De la teribila întâmplare prin care au trecut, Mircea Dionisie și Gheorghe Sitaru au serbat în fiecare an ziua de 29 iulie ca fiind a doua lor zi de naștere.

Căpitan-comandor de aviație (r) Nelu ENACHE, ARPIA -

Filiala Constanța

Pagina a fost generata in 0.1609 secunde