Petrecere cu spumă, într-un parc de pe litoral. Patronul, amendat cu 12.000 de lei

345
Petrecere cu spumă, într-un parc de pe litoral. Patronul, amendat cu  12.000 de lei - petrecerecuspuma-1594654780.jpg

Articole de la același autor

Patronul unui parc dintr-o stațiune de pe litoral a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a organizat o petrecere cu spumă, în piscină. Sancțiunile au fost aplicate atât de polițiști, cât și de inspectorii Direcției de Sănătate Publică.

Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce au apărut mai multe imagini cu petrecăreții, care nu se respectau regulile de distanțare fizică cerută de normele de protecție sanitară. "Astfel, echipa de control, formată din polițiști și inspectori DSP, s-a deplasat la fața locului și a constatat că un operator economic nu a îndeplinit condițiile distanțării fizice pe timpul organizării unui eveniment recreativ în incinta parcului. Ca urmare a celor constatate, polițiștii au sancționat contravențional operatorul economic, conform art. 65 lit. l din Lg. 55/2020, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei. Totodată, inspectorii DSP au aplicat operatorului economic o sancțiune contravențională in cuantum de 10.000 lei, cf. Art. 30 lit. m din HG 857/2011, verificările fiind desfășurate în amănunt de către reprezentanții acestei instituții", precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În continuare, oamenii legii monitorizează activitatea operatorului economic, pentru a preîntâmpina un eventual incident similar.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5646 secunde