Peste 60 kilograme de pește fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră

220
Peste 60 kilograme de pește fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră - 2103-1553156868.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră tulceni au descoperit doi cetățeni români care transportau, cu un autoturism, cantitatea de 65 kilograme pește, fără documente legale.


În data de 20.03.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unei informații, au oprit în dreptul localității Zebil, județul Tulcea, un autoturism în care se aflau două persoane. 


Astfel, în cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățenii români, V.M. și V.G., în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, ambii cu domiciliul pe raza județului Tulcea.


În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, trei saci în care se afla cantitatea de 65 kilograme de pește, specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente legale. 


Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "deținerea și transportul fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește", la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3966 secunde