Personal suplimentat în vămi; Poliția de Frontieră: Se preconizează un număr mare de turiști

125
Personal suplimentat în vămi; Poliția de Frontieră: Se preconizează un număr mare de turiști - vama08503400-1564750081.jpg

Articole recomandate

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a anunțat vineri că a suplimentat personalul din vămi, după ce în luna august a anului trecut, peste 8 milioane de persoane au trecut prin punctele de trecere a frontierei.



"Având în vedere că în luna august mulți cetățeni români aflați în afara granițelor țării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum și numărul mare de cetățeni români care aleg să-și petreacă vacanța în afara granițelor țării, în perioada următoare se preconizează o creștere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales cele din vestul și sudul țării. Precizăm faptul că încă de la începutul sezonului estival, pe parcursul lunii iulie, s-au înregistrat creșteri semnificative ale traficului de persoane și mijloace de transport în mod special în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Bulgaria", precizează IGPF într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conducerea Poliției de Frontieră a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-și adapteze misiunile, resursele umane și materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient și operativ.

"S-a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei existentă și în funcție de valorile de trafic, în limita configurației acestora, se suplimentează arterele de control pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. Cooperarea continuă cu autoritățile de frontieră din Bulgaria și Ungaria pentru gestionarea, în comun, a problemelor participanților la traficul transfrontalier", mai precizează IGPF.

Anul trecut, în luna august, au trecut frontiera aproximativ 8,2 milioane persoane (media zilnică fiind de aproximativ 270.000 persoane), dintre care 3,64 milioane pe sensul de intrare și 4,56 milioane pe sensul de ieșire, și aproximativ 2 milioane de mijloace de transport.

În ceea ce privește punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost Aeroportul "Henri Coandă", cu un trafic de peste 1.250.000 persoane, urmat de PTF Nădlac II, cu peste 945.000 persoane, și PTF Borș, unde polițiștii de frontieră au verificat peste 670.000 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria, traficul cel mai intens s-a înregistrat prin PTF Giurgiu (610.000 persoane) și Vama Veche (269.000 persoane).

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția aglomerărilor, pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităților de frontieră cu celeritate, precum și verificarea și pregătirea documentelor necesare minorilor la ieșirea din țară, în vederea scurtării timpului de control, dar și consultarea aplicației "Trafic online".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8015 secunde