Percheziții la Constanța, într-un dosar de evaziune fiscală. Acționar la Murfatlar, adus la DNA

680
Percheziții la Constanța, într-un dosar  de evaziune fiscală. Acționar la Murfatlar, adus la DNA - perchezitiilaconstanta-1476720814.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna a început cum nu se poate mai prost pentru mai multe firme din județele Constanța, Ilfov, Buzău și Prahova și din Capitală. Aceasta deoarece procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au instrumentat mai multe percheziții în 28 de locații din județele menționate.

Descinderile au vizat producători și comercianți de băuturi alcoolice, care ar fi înregistrat un prejudiciul estimat la aproximativ 600 milioane lei, prin evaziune fiscală.

Concret, procurorii DNA au efectuat cercetări "într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2010 - 2014, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și de evaziune fiscală.", potrivit unui comunicat de presă al instituției.

"În cursul dimineții de 17 octombrie, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, au fost efectuate percheziții în 28 de locații situate în municipiul București și în mai multe localități din județele Constanța, Ilfov, Buzău și Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", mai precizează Direcția Anticorupție.

Pentru a-și duce la bun sfârșit acțiunea, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Un acționar la Murfatlar, adus cu mandat la DNA

Omul de afaceri George Ivănescu, unul dintre acționarii firmei Murfatlar, cunoscut ca "Regele Vinului", a fost adus cu mandat la DNA, în dosarul în care au fost făcute percheziții la firme din industria viticolă și la locuințele mai multor persoane suspectate de fapte de corupție și evaziune fiscală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5241 secunde