Percheziții la benzinarii din județul Constanța. Șase indivizi au ajuns după gratii

406
Percheziții la benzinarii din județul Constanța. Șase indivizi au ajuns după gratii - perchezitiibenzinari-1404661750.jpg

Articole de la același autor

Șase indivizi au ajuns după gratii, în week-end-ul care s-a încheiat, după ce oamenii legii au descoperit că au furat tone de produs petrolier dintr-o conductă, cu ajutorul unei instalații artizanale. 


Instalația artizanală a fost descoperită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 4 spre 5 iulie, de oamenii legii, în urma organizării unui flagrant. Polițiști de la Serviciile Investigații Criminale și Ordine Publică, sprijiniți de luptătorii mascați de la Serviciul de Acțiuni Speciale și de lucrătorii Poliției orașului Ovidiu, dar și de cei din cadrul Gărzii de Coastă au organizat o acțiune în zona orașului Ovidiu, ocazie cu care au surprins trei indivizi care montaseră o instalație artizanală la o conductă, aflată în apropierea șoselei. Până să fie depistați, aceștia furaseră deja aproximativ două tone de produs petrolier. 


Sâmbătă dimineață, la prima oră, oamenii legii au descins la 17 adrese din Ovidiu, unde aveau indicii că s-ar afla produs petrolier sustras din aceeași conductă. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste trei tone de produs petrolier, iar șase indivizi au fost duși la sediul Poliției Constanța, pentru audieri. 


Ulterior, suspecții au fost duși în fața instanței de judecată, magistrații dispunând ca aceștia să fie arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.963 secunde