Percheziții într-un dosar pentru spălare de bani și fals în acte

Sâmbătă, 27 Martie 2021, 19:06
478
Trei persoane, cu vârste între 24 și 51 de ani, au fost reținuți în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Cei trei sunt acuzați de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare de bani.

Potrivit oamenilor legii, cei trei suspecți, prin folosirea de nume și calități mincinoase și prin utilizarea de înscrisuri falsificate, ar fi indus și menținut în eroare o persoană juridică, de la care unul dintre bărbați ar fi primit, în contul personal, suma de 152.000 de lei, reprezentând contravaloarea unei facturi falsificate, pentru livrare de cereale (grâu). După ce ar fi primit banii, bărbatul ar fi retras o parte din ei, iar restul sumei a fost transferată către unul dintre complici, cu scopul de a disimula modul ilicit în care au fost obținuți. Drept urmare, oamenii legii au descins în șase percheziții domiciliare, în urma cărora au ridicat 20 de telefoane mobile, un laptop, o unitate de calculator, patru stick-uri de memorie, mai multe cartele telefonice, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie. Suspecții au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2445 secunde