Percheziții de amploare. Vânzătorii de articole pirotehnice, luați cu asalt

191
Percheziții de amploare. Vânzătorii de articole pirotehnice, luați cu asalt - mascati1-1482411948.jpg

Articole recomandate

"În această dimineață, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și luptători de la acțiuni speciale, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, efectuează 29 de percheziții", se arată într-un comunicat remis de IGPR.

Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale din București și din județele Constanța, Bihor, Cluj, Harghita, Iași, Ilfov, Mureș, Satu Mare, Sibiu și Vaslui.

Persoanele în cauză sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și contrabandă calificată.

Potrivit oamenilor legii, în perioada noiembrie - decembrie, mai multe persoane ar fi importat, fără îndeplinirea obligațiilor legale, materiale pirotehnice din categoriile F1 - F4, pe care le-ar fi comercializat în țară, în scopul revânzării.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La percheziții au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi "Matei Basarab" Ploiești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5537 secunde