Pensiile speciale bagă Justiția în grevă! Ce spun judecătorii

1164
Pensiile speciale bagă Justiția în grevă! Ce spun judecătorii - fondinstante-1579723540.jpg

Articole de la același autor

Magistrații de la mai multe instanțe din țară au decis să intre în grevă, pe termen nelimitat, ca formă de protest împotriva deciziei Guvernului de a tăia pensiile de serviciu. La nivelul Curții de Apel Constanța a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor, în urma căreia a fost exprimat un punct de vedere.


Astfel, magistrații arată, printre altele, faptul că "principiul independenței Justiției apără pensia de serviciu a magistraților ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu". Totodată, și reprezentanții grefierilor au anunțat că întrerupt activitatea începând de luni, 27 ianuarie, în toate instanțele!
Mai multe instanțe de judecată din țară au intrat, rând pe rând, în grevă, în semn de protest în urma anunțului guvernanților de a tăia pensiile speciale. Măsura radicală a fost luată, au arătat reprezentanții magistraților, pentru a sublinia public dezacordul față de demersul Guvernului care va avea drept urmare afectarea gravă a independenței Justiției. În consecință, pe un termen nelimitat, la mai multe instanțe din țară, printre care și Curtea de Apel București, vor fi judecate numai cauzele urgente, respectiv măsurile preventive. 


La nivelul Curții de Apel Constanța a avut loc, marți, 21 ianuarie, urmare a solicitării Consiliului Superior al Magistraturii, Adunarea Generală a Judecătorilor. La aceasta au participat 32 de judecători din Constanța și, unanim, au exprimat un punct de vedere de dezacord față de "iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, în sensul că abrogarea dispozițiilor normative actuale este de natură de a încălca independența judecătorilor, afectând negativ statutul constituțional al acestora". În hotărârea emisă de AGJ a Curții de Apel Constanța se mai stipulează că "statutul constituțional al magistraților – statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii – impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței Justiției, garanție a statului de drept". 
 
Grefierii intră în grevă de luni, 27 ianuarie
Solidari cu judecătorii și procurorii, grefierii reprezentați de Federația Publisind au anunțat, la rândul lor, că începând de luni, 27 ianuarie, vor suspenda activitatea pe o perioadă care va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, care vor avea loc joi, 23 ianuarie. Potrivit sindicaliștilor, reprezentanții instanțelor și parchetelor își exprimă indignarea față de eliminarea pensiilor de serviciu, denumite "pensii speciale", de către parlamentari "pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați sau greșit informați, spunându-le că ajută bugetul statului, când, de fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil". 


"Prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție", au mai arătat reprezentanții grefierilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4863 secunde