Pedepse grele pentru familia lui Bercea Mondial în dosarul șantajului

349
Pedepse grele pentru familia lui Bercea Mondial în dosarul șantajului - basescu-1446119388.jpg

Articole de la același autor

Magistrații Tribunalului Constanța au dat sentința în dosarul în care familia lui Bercea Mondial l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu.

Completul de judecată a decis ca Florin Anghel să fie condamnat la 12 (doisprezece ) ani , 11 (unsprezece) luni și 20 (douăzeci) de zile de închisoare, CONSTANTIN MARIUS să execute pedeapsa de 4 (patru) ani ,6 (șase) luni și 310 (trei sute zece )zile închisoare, ANGHEL FĂNICA, a primit 3 (trei) ani și 9(nouă)luni închisoare, iar Anghel Izaura 4(patru) ani ,5 (cinci) luni și 10 (zece ) zile închisoare. În ceea ce îl privește pe aplică ANGHEL GRINICĂ - ION acesta a prmit măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii,pe o durată de 6 (șase) luni. 


Inculpații trebuie să îi plătească lui Mircea Băsescu daune morale, după cum urmează:Anghel Florin-3.000 (trei mii) euro echivalent în lei la la data efectuării plății ;Anghel Izaura -2.500 (două mii cinci sute )euro echivalent în lei la data efectuării plății ;Constantin Marius -1.000 (una mie) euro echivalent în lei la data efectuării plății și Anghel Grinică –Ion-500 (cinci sute) euro echivalent în lei la data efectuării plății acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente(părinți)Anghel Fănica și Anghel Sandu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3771 secunde